English
Profesorul Edmund Phelps, laureat al premiului Nobel pentru economie în 2006 şi director al Centrului pentru Capitalism şi Societate din cadrul Universităţii Columbia a abordat subiectul stagnării seculare din economiile dezvoltate într-un articol recent publicat pe site-ul Project Syndicate.
În opinia sa, "stagnarea are în spate ritmul tot mai scăzut de creştere a productivităţii muncii, o tendinţă care a început în anii "70", iar fenomenul se reflectă prin "stagnarea salariilor reale şi scăderea participării în cadrul forţei de muncă".
Soluţiile clasice propuse în ultimii ani, care se concentrează fie pe stimularea ofertei, prin reducerea poverii fiscale, fie pe stimularea cererii agregate, mai ales prin programe guvernamentale de compensare a deficitului de cerere din partea sectorului privat, nu sunt considerate adecvate de profesorul american.
Edmund Phelps aminteşte de programele de stimulare a ofertei urmărite de administraţia Reagan în SUA şi de guvernul Thatcher în Marea Britanie, ale căror rezultate sunt considerate "discutabile", iar astfel de programe ar fi "iresponsabile" în prezent, pe fondul datoriilor publice şi deficitelor bugetare ridicate.
Nici stimularea cererii agregate, care are la bază teoria lui Keynes, nu reprezintă o soluţie în opinia lui Phelps, deoarece "susţinătorii teoriei au o concepţie stranie cu privire la funcţionarea economiei", care include "cererea autonomă pentru investiţiile private" sub impulsul "spiritului de turmă" şi "cererea autonomă pentru consum" pe baza "înclinaţiei spre consum" a populaţiei.
Profesorul american mai afirmă că "o astfel de concepţie (n.a. keynesiană a cererii agregate) nu înţelege mecanismele creşterii şi ale redresării economice", în condiţiile în care "un şoc negativ asupra cererii amorsează două tipuri de reacţii, care alimentează redresarea".
În primul rând, agenţii economici se adaptează noilor oportunităţi de pe piaţă, după cum scrie profesorul Phelps, iar spaţiile ocupate de firmele afectate negativ pot fi utilizate de noii întreprinzători, care îşi conduc mai bine afacerile. Bineînţeles că va exista şi o mobilitate a forţei de muncă, obligată să se adapteze noilor condiţii.
A doua reacţie va fi "inovaţia internă", fenomen care porneşte de la aplicarea unor idei noi în mediul de afaceri, idei care pot veni inclusiv de la cei care au fost anterior angajaţi, dar sunt "stimulaţi" să-şi pornească propriile afaceri de noile condiţii de pe piaţă.
Capitalul de pornire nu reprezintă o problemă insurmontabilă în opinia profesorului Phelps, pentru că "inovatorii aspiranţi îşi pot produce singuri cel puţin o parte a bunurilor de capital necesare", iar "procesul de acumulare al noilor start-up-uri va genera şi creşterea cererii pentru bunurile de capital", o creştere care este "internă" sau organică de această dată.
Vor găsi ideile profesorului Edmund Phelps ecou şi la nivelul autorităţilor fiscale şi monetare din ţările dezvoltate, despre care laureatul premiului Nobel spune că "nu au nicio idee plauzibilă despre ceea ce trebuie făcut"?
Greu de crezut, pentru că este nevoie nu doar de reforme structurale, de care se tem atât politicienii cât şi corporaţiile, ci şi de o schimbare radicală a modului în care este privit antreprenorul în economia naţională.
De exemplu, în Franţa şi Italia numărul tinerilor care doresc să fie antreprenori este foarte scăzut, mai scrie profesorul Phelps, iar cei care pornesc pe această cale se confruntă cu piedici foarte mari ridicate de "corporaţii şi alte grupuri de interese".
În ceea ce priveşte trecerea la adevărate reforme structurale, care să nu se limiteze la reducerea salariilor în numele creşterii competitivităţii, aceasta este împiedicată, cu său fără intenţie, de politicile monetare ultrarelaxate ale băncilor centrale.
În cartea sa "Sfârşitul alchimiei", Mervyn King, fostul guvernator al Băncii Angliei, scrie că "băncile centrale sunt prinse în capcana dobânzilor scăzute deoarece cred că soluţia pentru deficitul de cerere este continuarea programelor de stimulare monetară".
Dar există cu adevărat un deficit de cerere? Oare nivelul "cererii agregate" existent înainte de declanşarea crizei financiare globale nu a fost stimulat artificial prin bani ieftini şi o explozie fără precedent a creditării?
În aceste condiţii, nivelul anterior al cererii agregate nu poate fi considerat un reper adecvat pentru conducerea politicilor monetare.
James Rickards aminteşte Legea lui Goodhart în cartea sa "Moartea banilor", lege care spune că "atunci când un indicator financiar devine obiect al politicii economice, el încetează să mai funcţioneze ca indicator".
Explicaţia este simplă: autorităţile iau măsuri pentru a-i influenţa evoluţia, inclusiv prin manipularea sa directă, în numele atingerii unor "ţinte" considerate dezirabile.
"Definiţia lui Goodhart arată că profesorul este îngrijorat nu doar cu privire la intervenţiile de pe piaţă sau manipulare în general, ci mai ales referitor la eforturile băncilor centrale de a dicta evoluţia sistemelor complexe", scrie Rickards.
Autorul american este convins că "băncile centrale de astăzi repetă greşelile lui Lenin, Stalin şi Mao, dar fără violenţă" şi întreabă îngrijorat: "Ce se întâmplă când datele utilizate de bancherii centrali pentru stabilirea politicii monetare sunt ele însele rezultat al manipulării anterioare?".
După cum a început să fie remarcat în presa internaţională, stimularea cu orice preţ a creditării determină efecte nedorite şi, se pare, neaşteptate, cum ar fi accentuarea presiunilor de scădere a preţurilor, pe fondul existenţei capacităţilor excedentare de producţie şi a scăderii puterii de cumpărare.
Acest fenomen este subliniat şi de profesorul Phelps. "Creşterea ofertei de bunuri deja existente nu va conduce niciodată la crearea propriei cereri'", soluţia fiind "apariţia ofertei de noi bunuri".
Dar aceasta nu poate avea loc decât într-un mediu care, în primul rând, nu împiedică inovaţia sau ridică bariere în calea adaptării.
Profesorul american este convins că nu austeritatea fiscală reprezintă cauza stagnării, ci tocmai piedicile ridicate în faţa celor care ameninţă structurile economice şi privilegiile actuale.
Din păcate, este foarte probabil ca problemele identificate şi soluţiile propuse de profesorul de la Columbia să rămână doar pe hârtie, iar redresarea să fie doar o "fată morgana", într-un deşert care nu mai are nisip ca urmare a "înţeleptelor" politici economice ale guvernelor şi băncilor centrale.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. Iar un articol tendențios
(mesaj trimis de Cristi C în data de 25.05.2016, 00:15)
Când se afirmă ca nu autoritățile nu vor acționa. Ce putea să fie altfel.
Realitatea este însă alta. Iar prof Phelps nu o digeră deloc. Toate inovațiile actuale sunt îndreptate contra omului: mașina fără șofer, armate de roboți, viziune computerizată, etc.
Toate acestea, odată puse în producție în câțiva ani, vor genera zeci de milioane, poate sute, de noi șomeri.
Innovate this, prof Phelps.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2016, 01:32)
... inovatia nu se limiteaza la sfera productiei, degajarea omului de munca fizica nu ar fi o problema daca inovatia ar fi stimulata si in sfera activitatilor social-culturale, sfera care ar putea incadra o majoritate semnificativa a fortei de munca ... desigur, inovatia financiara (productia de bani) este foarte profitabila si capteaza majoritatea fluxurilor financiare relaxate actionand - paradoxal - ca o piedica asupra cererii agregate dar controland inflatia la produsele de larg consum ... efectul nociv al tehnologiei nu se ravarsa neparat asupra FORTEI de munca ci mai degraba asupra INTELIGENTEI, robotii si dispozitivele smart reduc omul la o fiinta hedonica, lipsita de preocupari unam superioare dar buna consumatoare ... ma opresc aici ca deja suna a conspiratie ;) ...
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2016, 05:55)
Stimati colegi, va rog sa va tineti firea si ratiunea in uz!
Inovatiile indreptate impotriva omului sunt altele decat cele numite de voi, sunt drogurile si eventual altele de care nu stiu, cu efecte nocive directe asupra integritatii omului si mediului sau.
Inovatiile care scutesc omul de munca robotica, creeaza conditii pentru evolutia omului si progres general.
Era mai bine sa continuam sa vanam prin paduri, decat sa crestem animale in ferme?!
Numai intr-o organizare sociala disfunctionala se poate pune problema caracterului daunator al inventicii si progresului tehnologic.
Nu sesizati absurdul afirmatiilor voastre?!
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de gabi în data de 25.05.2016, 08:44)
Perfect adevarat,chiar acum se intimpla dar gradual.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 25.05.2016, 09:12)
Eu nu il sesizez. Chiar exemplele date arata o contributie fizica a omului. Conceptul de munca este antropologic legat de productia fizica. In caz contrar, exista un numar foarte limitat de locuri de munca de artisti.
Pana cand omul se va adapta, va trebui sa se suporte pe sine intr-o mediocritate inutila, asezat in fotoliul din fata televizorului.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2016, 10:29)
Sigur nu ai o problemă de sistem, important e să dea unii cu piatra-n nucă, să aibă o ocupație. În concepția ta doar asta este muncă. :)))))))) Se vede că ești de la țară.
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2016, 11:46)
... tocmai despre asta vorbesc, despre faptul ca mediocritatea inutila este tintita atata timp cat cotinua sa consume junk-food, junk-media, junk-culture etc. ... intr-o lume in care totul este apreciat cantitativ, calitatea va fi neglijata - calitatea capitalului, calitatea vietii, calitatea omului etc. ... lipsa de activitate inerenta robotizarii ar putea fi redirectionata spre alte activitati, nu neaparat artistice, ma pot gandi la activitati sportiv recreative, turism cultural, turism ecologic, ateliere de dezvoltare personala - constientizare samd. din nefericire acestea nu aduc profitul imediat adus de inovatia financiara dar ar putea aduce beneficii sociale in timp, desigur aceasta necesita investitii cantitative (initial) si investitii calitative (in exercitiu) - rabdare, perseverenta, buna-vointa ... as spune ca anthropos poate fi legat logic nu numai de munca fizica ;) ...
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 25.05.2016, 15:57)
De la țară sunt probabil și cei de la The Atlantic care scriau despre acest subiect.
"But Loukas Karabarbounis and Brent Neiman, economists at the University of Chicago, have estimated that almost half of the decline is the result of businesses’ replacing workers with computers and software. In 1964, the nation’s most valuable company, AT&T, was worth $267 billion in today’s dollars and employed 758,611 people. Today’s telecommunications giant, Google, is worth $370 billion but has only about 55,000 employees—less than a tenth the size of AT&T’s workforce in its heyday."
"In 2013, Oxford University researchers forecast that machines might be able to perform half of all U.S. jobs in the next two decades. The projection was audacious, but in at least a few cases, it probably didn’t go far enough. For example, the authors named psychologist as one of the occupations least likely to be “computerisable.” But some research suggests that people are more honest in therapy sessions when they believe they are confessing their troubles to a computer, because a machine can’t pass moral judgment. Google and WebMD already may be answering questions once reserved for one’s therapist. This doesn’t prove that psychologists are going the way of the textile worker. Rather, it shows how easily computers can encroach on areas previously considered “for humans only.”"
"After tractors rolled onto American farms in the early 20th century, the population of horses and mules began to decline steeply, falling nearly 50 percent by the 1930s and 90 percent by the 1950s.
Humans can do much more than trot, carry, and pull. But the skills required in most offices hardly elicit our full range of intelligence. Most jobs are still boring, repetitive, and easily learned. The most-common occupations in the United States are retail salesperson, cashier, food and beverage server, and office clerk. Together, these four jobs employ 15.4 million people—nearly 10 percent of the labor force, or more workers than there are in Texas and Massachusetts combined. Each is highly susceptible to automation, according to the Oxford study."
"Technology creates some jobs too, but the creative half of creative destruction is easily overstated. Nine out of 10 workers today are in occupations that existed 100 years ago, and just 5 percent of the jobs generated between 1993 and 2013 came from “high tech” sectors like computing, software, and telecommunications. Our newest industries tend to be the most labor-efficient: they just don’t require many people. It is for precisely this reason that the economic historian Robert Skidelsky, comparing the exponential growth in computing power with the less-than-exponential growth in job complexity, has said, “Sooner or later, we will run out of jobs.”"
1.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2016, 17:08)
Fiind bancher si nu de la tara, n-ai inteles mai nimic.
Daca n-ai mai fi nevoit sa muncesti ai avea mai mult timp de gandire, de meditatie si, poate, atunci s-ar putea intampla sa citeze altii ce ai spus.
1.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.05.2016, 22:26)
citeaza tu ca poate te intereseaza cineva foarte odihnit, Fernando de la Caransebes
2. fără titlu
(mesaj trimis de Cristi C în data de 25.05.2016, 09:26)
Mi-am mai spus aceasta opinie. Stagnarea de care vorbim este un fenomen regional, specific unei populatii de cam 500 mil de locuitori. Restul planetei se va putea dezvolta in continuare daca se elimina barierele politice.