În ianuarie 2015, cifra de afaceri din industrie per total (pe piaţa internă şi pe cea externă) a scăzut, în termeni nominali, cu 1% faţă de luna precedentă, dar a crescut cu 5,6% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Statistică (INS), într-un comunicat trimis redacţiei.
Diminuarea cu 1% din decembrie-ianuarie a fost cauzată de scăderea industriei extractive, cu 1,5%, şi a celei prelucrătoare, cu 1%.
Pe marile grupe industriale, au fost consemnate declinuri în industria bunurilor de uz curent (11,6%) şi în cea energetică (10,5%). P de altă parte, avansuri s-au înregistrat în: industria bunurilor intermediare (5,9%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (2,9%) şi industria bunurilor de capital (2%).
Cifra de afaceri din industrie, în ianuarie 2014-ianuarie 2015, a urcat per ansamblu cu 5,6%, datorită creşterilor din industria extractivă (6,9%) şi cea prelucrătoare (5,6%).
Pe marile grupe industriale, de creşteri s-au bucurat: industria bunurilor intermediare (12,3%), industria bunurilor de capital (10,9%), industria bunurilor de uz curent (3,5%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (3%). Totuşi, industria energetică a scăzut cu 24,4%, conchide INS.