INS: Numărul naşterilor şi al deceselor a scăzut în iunie 2017 faţă de luna anterioară

Cristina Radu
Macroeconomie / 10 august 2017

Numărul naşterilor şi al deceselor a scăzut în iunie 2017 faţă de luna anterioară

Numărul naşterilor şi cel al deceselor a scăzut în iunie 2017 faţă de mai 2017, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS). Totodată, numărul căsătoriilor a crescut uşor în iunie 2017 faţă de mai, iar numărul divorţurilor a scăzut.

Naşterea a 15504 copii s-a înregistrat în iunie 2017, cu 549 mai puţini decât în mai. Decesul a 19746 persoane s-a înregistrat în iunie 2017, cu 978 mai puţine decât în mai. Sporul natural a fost negativ în iunie 2017, decedaţii având un excedent faţă de născuţii vii cu 4242 persoane. Numărul deceselor copiilor cu vârstă de sub 1 an din iunie 2017 a fost de 113, în scădere cu 10 decese faţă de numărul din mai 2017.

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat 12304 căsătorii, cu 36 mai multe decât în mai 2017. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform legii nr.202/2010 a fost de 2568, cu 125 mai puţine decât în mai 2017.

Numărul născuţilor vii a fost mai mic cu 538 în iunie 2017 faţă de iunie 2016, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1105 mai mic faţă de iunie 2016. Sporul natural a fost negativ în iunie 2017 (4242) şi în iunie 2016 (4809). Numărul copiilor de sub un an decedaţi a fost cu 19 mai mic în iunie 2017 faţă de iunie 2016.

Numărul căsătoriilor a fost, în iunie 2017, cu 1048 mai mic decât iunie 2016. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi în conformitate cu legea nr. 202/2010 au fost pronunţate cu 491 divorţuri mai puţine în luna iunie 2017, decât în luna iunie 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb