Insolvenţa "Prodlacta" se apropie de final

Ovidiu VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 martie 2013

Moldovenii din grupul JLC au achitat pentru pachetul majoritar de acţiuni aproape 34 de milioane de lei.

Moldovenii din grupul JLC au achitat pentru pachetul majoritar de acţiuni aproape 34 de milioane de lei.

Lichidatorii se aşteaptă ca lunea viitoare compania să fie scoasă din starea de insolvenţă şi reintrodusă în "circuitul comercial"

Insolvenţa companiei braşovene Prodlacta SA, producător şi distribuitor de lapte şi produse lactate, se apropie de final. "Este cel mai de succes dosar de insolvenţă din România, în condiţiile în care termenul de plată al creanţelor era luna ianuarie, iar creditorii şi-au primit banii înainte de Crăciun", a declarat Viorica Munteanu, directorul general al Info-Dip Insolvency Braşov, compania care alături de RVA Insolvency Specialists formează consorţiul de lichidatori ai firmei Prodlacta.

Potrivit sursei citate, procedura de insolvenţă prevede că pe 22 aprilie vor fi citaţi toţi creditorii pentru anunţarea încheierii procedurii şi pentru "reintroducerea debitoarei în circuitul comercial".

Moldovenii de la JLC Group au finalizat achitarea creanţelor companiei braşovene Prodlacta, firmă aflată în insolvenţă, şi s-au înregis­trat ca acţionar majoritar al firmei încă din 28 decembrie anul trecut. Grupul de firme JLC a ajuns să deţină în urma conversiei creanţelor achiziţionate în acţiuni aproximativ 67,7% din titluri, în timp ce vechiul acţionar majoritar - Asociaţia Salariaţilor şi Managerilor Prodlacta - mai deţine 12,96%. Şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului deţine un pachet de 5,86% din titluri. Moldovenii din grupul JLC au achitat pentru pachetul majoritar de acţiuni aproape 34 de milioane de lei.

Firmele din grupul JLC achiziţionaseră în luna iulie creanţe în valoare totală de 17,390 de milioane de lei, mai mult de jumătate din totalul de 34,047 milioane lei acceptate la plată. Două creanţe făceau parte din categoria celor garantate. O creanţă de 12,616 milioane de lei (2,892 milioane de euro) fusese achiziţionată de la BCR de către JLC Germany Gmbh, în timp ce firma JLC Dprint Gmbh a achiziţionat creanţe de 2,612 milioane de lei (circa 579.000 de euro) de la BRD. Pe lângă aces­tea, grupul JLC a achiziţionat şi o creanţă chirografară în valoare de 2,162 milioane de lei.

Grupul JLC deţine fabrici de lapte în Republica Moldova (JLC şi Incomlac), în Ucraina (JLC), în Kazahstan (FoodMaster - Ice Cream Company şi JLC Sut). Grupul este unul transnaţional, care este constituit din societăţi de producţie, întreprinderi de comerţ angro şi cu amănuntul şi prestare de servicii. Întreprinderile grupului de companii JLC se află în Republica Moldova, Ucraina, Kazahstan, Germania şi România. Pe site-ul grupului, însă, compania din România nu este nominalizată.

Principalele activităţi ale JLC Group sunt fabricarea produselor lactate, inclusiv a laptelui pasteurizat şi a produselor lactate în diverse ambalaje, construcţii, transporturi auto, agricultură, flexografie şi comerţ angro şi cu amănuntul. Proprietarul grupului este omul de afaceri moldovean Vladimir Jardan.

Sediul central al companiei JLC Group se află în Chişinău, Republica Moldova. Iniţialele JLC vin de la "Jardan Lapte Company", iar, potrivit estimărilor ziariştilor moldoveni, "părintele" companiei controlează 70% din piaţa de lapte a Republicii Moldova.

Potrivit unor surse din piaţa locală, Vladimir Jardan a vrut să intre pe piaţa din România încă din 1997, când a încercat să preia o făbricuţă de lapte din Hălchiu care aparţinea omului de afaceri braşovean Iorgu Ganea, cunoscut pentru că deţine, alături de Costel Comana, grupul RC-CF Trans, specializat în trans­por­tul feroviar de marfă şi de călători.

Vor să facă Prodlacta lider de piaţă

"Dorim să investim în Prodlacta. Am demonstrat seriozitatea noastră investind deja aproape patru milioane de euro. Dorim ca Prodlacta să devină unul dintre liderii de pe piaţa lactatelor din România în următorii trei ani", a spus Oleg Solomiţchi, directorul general al Prodlacta, reprezentantul grupului JLC în România. Unul dintre primii paşi pe care îi va face societatea ar fi construirea unui sistem de distribuţie directă la nivel naţional, începând cu Braşov şi Bucureşti, după care acesta va fi extins în toată ţara. "Însemnând depozite în toată ţara, forţă proprie de vânzări cu tot ce înseamnă. Considerăm că originea braşoveană a brandului Prodlacta oferă oportunităţi remarcabile de promovare, lucru de care ne vom folosi din plin", a mai spus sursa citată.

Moldovenii şi-au propus să readucă producţia la nivelul maxim din ultimii ani, ceea ce va însemna reangajarea personalului disponibilizat în ultimi ani. În 2007, înainte de apariţia crizei, Prodlacta avea un număr mediu de 468 de angajaţi, în timp ce la finele anului trecut numărul acestora a scăzut la 100.

"Vom continua programul de investiţii în fabrică în vederea completării portofoliului cu produse noi. Unele din aceste produse există pe piaţă, dar nu sunt în portofoliul Prod­lacta, altele sunt produse pe care le produce JLC în alte ţări, dar care nu există pe piaţa locală. Vom dezvolta activitatea de îngheţată care nu a fost exploatată de Prodlacta în ultimii ani", a mai precizat Solomiţchi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb