Inspectorii vamali de la Biroul vamal de frontieră Constanţa sud au confiscat jucării în valoare de 106.000 de euro, aduse din China, susceptibile de a fi contrafăcute, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale a Vămilor.
Este vorba despre 7.663 bucăţi puzzle din lemn şi jucării diverse (maşinuţe cu R/C, păpuşi, trenuleţ din plastic, figurine din pluş ce reprezintă personaje desene animate), mărfuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mărcile Thomas & Friends, My Little Pony, Disney Frozen, Donald Duck, Mickey Mouse, Cars, Marvel, Spider Man, Super Gero, Ben 10, Hello Kitty, Ferrari.
Acestea au fost reţinute ca urmare a unui control fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, care aveau ca destinaţie o societate comercială cu sediul în Voluntari, judeţul Ilfov.
Valoarea totală a acestora, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunului original, este de aproximativ 106.000 euro.
Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/2013 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.