Întâlnire Ciamba - comisari europeni la Bruxelles

M.T.
Internaţional / 21 decembrie 2018

George Ciamba (Sursa foto: Twitter)

George Ciamba (Sursa foto: Twitter)

Ministrul delegat pentru Afaceri europene, George Ciamba, a avut, miercuri, la Bruxelles, întrevederi cu comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, şi comisarul european pentru Afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă, Pierre Moscovici.

Principalele subiecte discutate în cadrul reuniunii bilaterale cu comisarul european Cecilia Malmstrom au vizat priorităţile României pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, precum şi teme de interes comun privind evoluţiile recente în domeniul comerţului internaţional, cu accent pe rolul şi importanţa consolidării sistemului multilateral de comerţ, relaţiilor transatlantice, Brexit şi altor procese de negocieri comerciale bilaterale, desfăşurate de UE cu parteneri terţi, arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) publicat pe site-ul instituţiei.

Cu această ocazie, interlocutorii au evidenţiat importanţa ratificării recente de către Parlamentul European a Acordului de Parteneriat Economic UE - Japonia, în contextul actual din cadrul comerţului internaţional şi au exprimat convingerea că pe perioada Preşedinţiei române la Consiliul UE ar putea fi înregistrate noi progrese în ceea ce priveşte semnarea sau adoptarea altor acorduri comerciale negociate de UE cu parteneri precum Singapore sau Vietnam.

Ministrul delegat George Ciamba a avut şi o reuniune cu comisarul european Pierre Moscovici, cu care a discutat priorităţile şi perspectivele principalelor dosare pe care România le va gestiona în calitate de Preşedinţie a Consiliului UE în ceea ce priveşte aprofundarea Uniunii Economice şi Monetare şi impozitarea.

Cu acest prilej, demnitarul român a reiterat angajamentul ţării noastre de a continua eforturile pentru avansarea dosarelor vizând consolidarea UEM, inclusiv a propunerii privind InvestEU, precum şi a celor privind politica de impozitare.

Ministrul delegat pentru Afaceri europene a evidenţiat importanţa avansării negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual post 2020, a cărui evoluţie va determina progresul altor iniţiative la nivel european.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb