Întâlnirea cu diplomaţii, prilej de declaraţii sforăitoare

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 28 august 2018

Diplomaţii români s-au reunit, ieri, la Bucureşti pentru întâlnirea anuală, eveniment care în acest an se desfăşoară în perioa­da 27-29 august. Tema ediţiei este "Diplomaţia - un pilon al României Centenare". Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, evenimentul reprezintă o platformă amplă de dezbatere cu privire la subiecte de interes major pentru România, precum preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, relaţiile bilaterale şi cele strategice, ONU, cooperarea regională, vecinătatea estică şi diplomaţia economică.

La eveniment participă oficiali români, şefii misiunilor diplomatice şi consulare ale României în străinătate, alături de invitaţi români şi străini, printre care mai mulţi ambasadori

Întâlnirea şefilor misiunilor diplomatice şi consulilor cu conducerea celor două Camere ale Parlamentului, cu Ministrul de Externe şi cu ceilalţi membri ai cabinetului Dăncilă a reprezentat un nou prilej pentru politicienii români de a face declaraţii des­pre situaţia actuală din ţara noastră şi des­pre nevoia unui mesaj unitar şi coerent către Bruxelles şi către partenerii din Vest.

Cu acest prilej, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a spus că naţiunea română ar putea deveni profund europeană şi civică dacă s-ar abandona practica reciprocă a denunţului la Parchet, la Bruxelles şi la Washington, dar şi violenţa în atitudine şi limbaj şi incriminarea adversarului. El a mai declarat: "Cred că în politica noastră externă ar trebui să ne ordonăm în toate acţiunile după principiul suveranităţii naţionale, ceea ce nu înseamnă că vom deveni toţi naţionalişti şi tradiţionalişti, patrioţi în sens populist şi declamator, dimpotrivă. (...) A sosit timpul să ne purtăm ca o naţiune de cetăţeni liberi şi egali, legaţi unii de ceilalţi, nu de mitologii şi de ideologii, ci de credinţa comună în democraţia liberală, în constituţionalism, în reprezentarea politică în libera iniţiativă şi în domnia legii. (...) Generaţia noastră, aşadar, are datoria de a dovedi, în ciuda violenţei armate care ne înconjoară şi a celei de limbaj care locuieşte în mijlocul nostru, că democraţia reprezentativă este adevăratul brand de ţară al naţiunii noastre".

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat că politica externă şi diplomaţia României pot şi au datoria să rămână "un liant fundamental al societăţii". Ministrul de resort a spus:

"Din păcate, ne găsim într-un context global fluid, într-o perioadă de contestări deschise sau ascunse, de reaşezări fundamentale, a căror configuraţie finală este foar­te dificil de anticipat. Focarele de conflict s-au multiplicat, conflictele latente sau îngheţate s-au acutizat, instabilitatea şi potenţialul de conflict persistă. Chiar în vecinătatea noastră suntem martorii unor atacuri fără precedent la adresa normelor internaţionale şi ale multilateralismului. Ne confruntăm în plus cu (...) ameninţările hibride şi cu un instrument mult mai subtil, cu o eficienţă uneori dovedită, care erodează resorturile societăţilor occidentale. În acest context şi cu gândul la ansamblul tendinţelor globale care se prefigurează, afirm cu toată răspunderea că nu ne putem permite să fim divizaţi ca instituţii, ca proiecţie externă şi ca societate. Politica noastră externă şi diplomaţia pot şi au datoria să rămână un liant, un liant fundamental al societăţii şi unul dintre motoarele modernizării, dezvoltării şi afirmării europene şi internaţionale a României".

În prezent, România are 171 de oficii diplomatice şi consulare, dar, conform minis­trului de externe, acestea se confruntă în continuare cu lipsă de personal.

Diplomaţii români se vor întâlni astăzi cu preşedintele Klaus Iohannis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb