Intercontinental Exchange a finalizat preluarea Chicago Stock Exchange

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 iulie 2018

Intercontinental Exchange a finalizat preluarea Chicago Stock Exchange

Operatorul bursier Intercontinental Exchange Inc. (ICE), deţinătorul New York Stock Exchange, a finalizat achiziţia Bursei de Valori din Chicago (Chicago Stock Exchange - CHX), tranzacţie care a fost dezvăluită în luna aprilie a anului curent.

Potrivit financefeeds.com, detaliile afacerii, inclusiv preţul acesteia, nu au fost date publicităţii.

Conform acordului dintre părţi, ICE preia toate acţiunile "CHX Holdings" Inc., compania-mamă a CHX. Săptămâna aceasta, ICE a explicat că impactul financiar al achiziţiei nu este semnificativ asupra operaţiunilor sale, iar tranzacţia nu va afecta planurile de returnare a capitalului către acţionari.

În urma tranzacţiei, CHX va continua să opereze ca o bursă naţională înregistrată.

Amintim că, în luna martie, Bursa de Valori din Chicago anunţa că îşi caută noi potenţiali cumpărători, după ce autorităţile de reglementare din SUA au blocat vânzarea sa către un grup condus de investitori din China, din cauza lipsei informaţiilor referitoare la cei care ar fi devenit proprietarii acesteia.

Comisia americană pentru valori mobiliare (SEC) a blocat tranzacţia de aproximativ 25 de milioane de dolari în februarie, punând punct unui efort de doi ani prin care CHX a încercat să îşi vândă operaţiunile către consorţiul condus de "Chongqing Casin Enterprise Group" din China şi filiala sa "Casin Holdings" din America de Nord.

Când a blocat vânzarea, SEC a declarat că CHX nu a putut furniza informaţiile cheie pe care le-a solicitat, inclusiv accesul la bilanţurile contabile ale potenţialilor proprietari. De asemenea, autoritatea de reglementare a spus că nu a fost convinsă că bursa va fi monitorizată în mod corespunzător după eventuala preluare.

Bursa din Chicago a fost înfiinţată în 1882. Pe această piaţă se derulează mai puţin de 1% din tranzacţiile cu acţiuni din SUA, conform Bloomberg.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb