Traderii Forex, la lucru duminica

Ziarul BURSA #Internaţional / 6 iulie 2015

Traderii Forex (valutari) de la unele mari bănci de investiţii au venit, ieri, la birou, să se pregătească pentru cererea mare din partea clienţilor, după referendumul din Grecia, potrivit Financial Times.

Pieţele s-au redeschis în Asia, începând cu Australia şi Noua Zeelandă, la 22.00, ora Londrei (aseară).

Banca britanică HSBC a informat că îşi va suplimenta personalul şi era de aşteptat ca "JPMorgan" din SUA să facă la fel. Şi "Deutsche Bank" din Germania a precizat că personalul său va urmări referendumul.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb