Între Black Thursday şi Black Friday

Căutându-şi drumul, România pare să se fi rătăcit între Black Thursday şi Black Friday. Între criza unui model de dezvoltare ajuns la limitele sale şi un capitalism autohtonizat în ritm de manele şi sărbătorit de Black Friday. Cu toate revoltele de la Pungeşti sau mişcările din Piaţa Universităţii, consensul privind modelul economic al României nu pare să fi fost în vreun fel afectat de criză. Apariţia unei sensibilităţi post-materialis­te (ecologiste, spre exemplu) este, în aceste condiţii, uşor de zugrăvit ca fiind eco-anarhistă sau anti-modernizare. După ce dezbaterea politică românească s-a coborât la cel mai jos nivel posibil, orice este cu putinţă.

Parcă niciodată politica româ­nească nu a fost mai defazată ca în această perioadă de criză. După ce au încercat să ascundă efectele previzibile ale crizei mondiale în prognoze nerealiste privind creşterea economică continuă a economiei româneşti, după ce apoi au generat cea mai dură aus­teritate posibilă, mulţi politicienii sau economişti au oferit drept "compensaţie" poveşti liniştitoare despre revenirea prosperităţii prin exploatarea bogăţiilor subsolului. Aşa au intrat aurul de la Roşia Montană şi gazele de şist în folclorul politic contemporan.

Aşa că 29 noiembrie şi nu 24 octombrie (data când în 1929 s-a declanşat Marea Criză) devine relevantă pentru imaginarul politic şi economic românesc. "Joia neagră" de acum 84 de ani când se prăbuşea bursa new-york-cheză nu spune mai nimic românilor. Nu e prilej de reflecţie, nici vreun moment de aducere aminte. E ca şi când Istoria nu s-ar mai repeta! În schimb, "vinerea neagră" este încă un moment prielnic pentru a aduce ofrande pe altarul consumului excesiv. Or, dacă tot nu sunt românii pregătiţi pentru reflecţie asupra politicii, aşa cum nu sunt nici pentru "descentralizare", de ce să nu li se ofere un spectacol politic simplu: lupta dintre "Bine" şi "Rău" cu aceiaşi protagonişti: Victor Ponta şi Traian Băsescu.

Confuzia românilor este în mare măsură rezultatul autosuficienţei elitelor - politice, dar şi intelectuale - de după 1989 care s-au complăcut în afirmarea necritică a instalării definitive a epocii postideologice. Aceas­tă poziţie nu are vreun fundament intelectual, ci doar o superficială bază ideologică. Pentru aceste elite căderea, aproape fără rezistenţă, a regimurilor comuniste din Est a apărut atât de evidentă încât îmbrăţişarea ideologiei învingătoare li se părea singura soluţie luată în calcul. Foştilor comunişti, mulţi deveniţi capitalişti de succes, ca şi foştilor anticomunişti, le-a fost dificil să analizeze critic situaţia ţării în timp de criză. Dar a vedea "terorism ecologic" sau "interese ruseşti şi atitudini antimodernizare" în protestele postmaterialiste din ultimele luni nu sunt decât semnele neputinţei intelectuale şi a folosirii teoriei cons­piraţiei.

Din păcate, însă, istoria pare să se repete! Din cauza elitelor obtuze ris­căm, ca şi acum 80 de ani, să punem în pericol mai întâi liberalismul şi mai apoi democraţia. Astăzi nu mai este o figură de stil: extremismul politic şi social este în plină expansiune şi doar naivii politicieni dâmboviţeni mai pot crede că România va fi scutită de aceeaşi evoluţie. Nu este nevoie de un partid extremist pentru ca extremismul să se instaleze în inima sistemului politic. Or, extremismul este de aici! De la invectiva devenită formulă politică uzuală trecând prin rasism, xenofobie, naţionalism, homofobie şi fanatism religios şi ajungând până la excluderea societăţii civile critice de la orice discuţie privind viitorul României, totul dovedeşte că extremismul s-a instalat bine în politica de la noi.