Între Crăciun şi Bolkestein?

S-ar putea ca acest 1 decembrie să fie ultimul în care incertitudinea asupra aderării la UE să mai planeze. Anul viitor, sărbătoarea naţională ar sta sub semnul integrării. Anticipînd comemorările oficiale ale revoluţiei, tradiţional rigide, şi anunţînd Sărbătorile, 1 decembrie marchează începutul bilanţului. Anul ce se încheie într-o lună a fost dominat de tema integrării. Toate celelalte, foarte mediatizate, subiecte (alegeri anticipate, demisia guvernului, grupurile de interese transpartinice) au fost manevrate într-o scenografie care folosea acelaşi fundal martor: integrarea. În această logică, anul acesta, ziua naţională pare a sta sub semnul lui Bolkestein. Pentru a transfera dezbaterea în spaţiul simplist al propagandei, chiar numele fostului comisar european a fost schimbat: pentru a rima cu Frankenstein a fost transformat în Bolkenstein. Astfel, imaginea unei Uniuni Europene apocaliptice, partizană a unui capitalism ultraliberal, a fost fabricată şi apoi utilizată fără discernămînt. Inevitabil, şablonul a poposit pe tărîmul mioritic, iar folosirea sa chiar înaintea zilei naţionale induce efecte perverse.

Relansarea zilei naţionale ca simbol al armoniei regăsite este pusă sub semnul îndoielii. Încet, temerile privind "costurile" integrării au invadat imaginarul colectiv. Recenta încordare antibolkesteiniană a unor confederaţii sindicale româneşti ar putea fi şi consecinţa acestui cadru. Dar coincidenţa între momentul, cel puţin atipic, al reacţiei sindicale, şi ziua naţională potenţează contrastele. Prin metoda contrastului, sugestiile abundă: suveranitatea naţională este pusă în opoziţie cu dirijismul Comisiei Europene, interesul naţional cu cel al companiilor multinaţionale şi democraţia naţională cu birocratismul bruxellez. Reproducînd stereotipuri occidentale, politicieni şi sindicalişti pierd din vedere contextul.

Necunoscut cîtă vreme era comisar european, Frits Bolkestein a devenit inamicul public numărul 1 al campaniilor pentru contestarea Constituţiei europene. Neobservat în 2004, atunci cînd a fost propus, proiectul de directivă ce îi poartă numele a devenit în 2005 leit-motivul transideologic al contestatarilor de toate direcţiile. Liberalizarea şi dereglementarea serviciilor la nivelul pieţei unice europene au trezit, în contextul tensionat al campaniilor pentru referendumul privind Constituţia europeană, în Franţa, dar nu numai, suspiciunea complotului patronal. Stînga şi dreapta au fost, din motive diferite, la unison. Tema instalatorului polonez exprimă cel mai bine această paradoxală întîlnire. Temerile provocate de extinderea UE s-au dezlănţuit. Naţionalismul a mizat pe protecţia pieţelor naţionale împotriva fluxurilor migratorii, pe cînd socialismul dizident a speculat tema destructurării modelului social european.

Dacă subiectul dumping-ului social avea sens în statele occidentale, acolo unde serviciile reprezintă 70% din PIB, iar piaţa muncii este surpasaturată, în România, unde serviciile ating în jur de 40% din PIB, problema nu se poate pune. Principiul ţării de origine, cel care a justificat ostilitatea sindicatelor occidentale, nu afectează drepturile salariale şi condiţiile de muncă ale lucrătorilor din servicii delocalizate spre vest. El poate eventual periclita locurile de muncă ale muncitorilor din statul de destinaţie, şi doar în măsura în care costurile serviciilor sînt mai mari decît în ţara de origine. Prin această prevedere, prestatorul de servicii este supus doar legii statului în care firma îşi începe activitatea (ţara de origine), ceea ce creează premisele furnizării libere de taxe şi alte costuri a serviciilor în mai multe state membre.

Dezbaterea privind consecinţele directivei merită făcută, dar startul este ratat. Dacă pentru prima dată o dezbatere internă din UE este prezentă şi în România, conţinutul discuţiei este denaturat. Directiva privind serviciile nu va fi adoptată înainte de sfîrşitul anului 2006, foarte probabil mai tîrziu. Nimic nu indică urgenţa unei acţiuni sindicale pripite. Impactul său asupra economiei româneşti rămîne de analizat, dar fără presupoziţii şi idei preconcepute. Nu însă înaintea Crăciunului, şi nu sub eticheta Bolkenstein.