Între populism şi stânga stângii

După o vară politică dominată de revocarea preşedintelui şi revenirea - nu se ştie pentru câtă vreme - a lui Traian Băsescu la palatul Cotroceni, frustrarea socială şi politică, amplificate de criza economică globală, pot provoca efecte politice perverse. O parte a celor peste 8 milioane de alegători prezenţi la urne pe 29 iulie poate să cadă în capcana populistă.

Dincolo de speculaţiile privind frauda electorală, acest electorat s-a manifestat fără putinţă de tăgadă, şi cum era deja profund politizat, este acum în căutarea unei ieşiri politice din criza în care ţare pare să se afunde. Un asemenea electorat nu poate fi aneantizat. Iar promovarea ideii unei fraude în masă, ca şi mobilizarea fără precedent a parchetelor pentru a susţine aceste alegaţii, riscă - într-o societate în care aproape toată lumea, indiferent de simpatiile politice, a fost marcată de psihodrama politică a referendumului de revocare - să crească şi mai mult gradul de frustrare. În acest context, ideea fraudei, la o asemenea prezenţă la vot, este, precum imposibila demonstraţie birocratică a numărului real al alegătorilor ce ar trebui înscrişi pe listele electorale permanente, o acţiune politică menită să descurajeze mobilizarea electorală la alegerile parlamentare.

După un experiment politic trăit cu o intensitate fără precedent în istoria recentă a României, electoratul rămâne confuz, dar mobilizat. Iar un electorat confuz poate fi tentat de populism, şi, după ce deja la alegerile locale PPDD a obţinut un scor de aproape 10%, acest partid ar putea beneficia de o parte din votul sancţiune, care, la alegerile legislative din decembrie ar putea să afecteze şi votul în favoarea USL. Dacă, pentru moment, USL rămâne favorit în sondaje, cu aproape 60% din intenţia de vot, situaţia politică poate oricând evolua, odată ce Traian Băsescu va reveni efectiv la preşedinţie, într-o altă direcţie.

Dar PPDD nu are cum să fie beneficiarul întregii frustrări politice acumulate în România. La scorul obţinut la alegerile locale a contribuit, pe lângă votul de protest anti-PDL şi împotriva lui Traian Băsescu, şi mobilizarea unei structuri politice improvizate, dar relativ eficiente, care însă nu va avea aceeaşi motivaţie la alegerile din decembrie. Şi atunci, către cine se va orienta votul de protest?

Criza din zona euro, care continuă împotriva tuturor eforturilor afişate (dar nu şi aplicate) ale principalilor actori politici europeni, a contribuit la creşterea votului pentru partidele de la stânga stângii. Iar astfel de evoluţii politice nu pot să nu îngrijoreze "pieţele". Chiar dacă alegerile parlamentare din iunie din Grecia au dus la formarea unui guvern de centru-dreapta, cu Noua Democraţie (29,53% din voturi la alegerile din 17 iunie) la conducere, succesul -27,12% din voturi - obţinut de comuniştii reformaţi de Siriza (stânga radicală) nu poate fi relativizat. Şi, dacă în Franţa, datorită efectului alegerilor prezidenţiale din mai 2012 şi a alegerii lui François Hollande ca preşedinte, Frontul de Stânga nu a mai obţinut nici pe 10 iunie, la primul tur al alegerilor legislative, nici la al doilea tur de pe 17 iunie acelaşi rezultat precum Jean-Luc Melanchon (11,11%) la primul tur al alegerilor prezidenţiale, totuşi stânga stângii a rămas suficient de puternică.

Atracţia pentru această zonă politică în plină ofensivă ar putea fi confirmată şi la alegerile parlamentare din Olanda de pe 12 septembrie. Iar aici partidul socialiştilor, opus, ca şi Siriza sau Frontul de Stânga, politicii de austeritate, pare să reprezinte principala surpriză a scrutinului. Dacă sondajele se confirmă, acest partid ar putea obţine un primul loc, devansând atât liberalii şi social-democraţii, cât şi populistul Partid al libertăţii a lui Geert Wilders. Pentru Olanda acesta ar fi un seism de proporţii, căci Partidul socialist, care nu s-a aflat niciodată la guvernare de la crearea sa la începutul anilor "70, este un adversar al Partidului Laburist (PvdA), echivalentul PSD-ului românesc. Şi, cum Olanda primului ministru conservator Mark Rutte rămăsese unul din puţinele state europene aliate cancelarului german Angela Merkel, situaţia politică din Europa s-ar putea schimba.

Ar putea influenţa aceste evoluţii politice europene alegerile parlamentare româneşti? Dacă, pentru moment, o stângă a stângii nu există în România, nu este mai puţin adevărat că prezenţa la guvernare a unui PSD, încă obsedat de a treia cale de acum mai bine de un deceniu, ar putea alimenta un vot de protest anti-austeritate care până acum lua forma simplă a antibăsescianismului. Probabil că cele trei luni care au mai rămas până la alegerile parlamentare nu vor schimba, dacă o altă criză politică acută nu va fi artificial creată, orientarea generală a electoratului românesc, dar, pe fundalul crizei economice o parte a electoratului a glisat deja spre dreapta populistă, pe când o altă parte este încă în aşteptarea unei alternative de tip stânga stângii. Dacă alegerile parlamentare nu vor aduce un guvern stabil, atunci şi în România va fi loc pentru stânga stângii.