Investigaţie amplă împotriva unor companii de tehnologie

Ziarul BURSA #Companii / 10 septembrie 2019

Investigaţie amplă împotriva unor companii de tehnologie

Marile companii de tehnologie au probleme la fel de mari cu autorităţile. Procurori generali din peste 40 de state federale americane au anunţat investigaţii separate împotriva unor mari companii de tehnologie.

Prima investigaţie, condusă de procuratura statului New York şi care include alte şapte state şi Districtul Columbia, se concentrează împotriva Facebook. A doua investigaţie, anunţată de procuratura statului Texas şi care va include probabil 40 de alte state, nu precizează o companie anume, dar aşteptările sunt că va fi în jurul Google. Lăudate de-a lungul timpului ca motoare ale creşterii economice, companiile de media socială, căutare pe internet, comerţ electronic şi alte tehnologii digitale au fost tot mai mult în defensivă în ultima perioadă din cauza unor lacune precum încălcarea vieţii private şi influenţa disproporţionată avută pe piaţă. Politicieni între care se află preşedintele Donald Trump, consumatori, alte companii şi autorităţi de reglementare au criticat puterea aces-tor companii. La investigarea Facebook vor participa procuraturile din New York, Colorado, Florida, Iowa, Nebraska, Carolina de Nord, Ohio, Tennessee şi Districtul Columbia, informează news.ro. Biroul procurorului general al statului Texas, Ken Paxton, a anunţat că va coordona o investigaţie împotriva marilor companii de tehnologie, fără să le menţioneze. Această investigaţie va reuni procurorii generali din peste 40 de state şi se va concentra probabil pe Google, au declarat surse apropiate situaţiei. O a doua sursă a declarat anterior că investigaţia referitoare la Google va analiza respectarea datelor private şi a legislaţiei referitoare la concurenţă. Alphabet, compania mamă a Google, a anunţat că Departamentul de Justiţie a solicitat, la sfârşitul lunii august, informaţii şi documente legate de anchetele antitrust anterioare care au avut loc împotriva companiei. Alphabet a adăugat într-un document depus la comisia pentru bursă şi valori mobiliare că se aşteaptă la solicitări similare din partea procurorilor generali şi că va colabora cu autorităţile de reglementare. La nivel federal, Departamentul de Justiţie şi Comisia Federală pentru Comerţ investighează Facebook, Google, Apple şi Amazon pentru posibila încălcare a legislaţiei în domeniul concurenţei. Preşedintele Trump a cerut o supraveghere mai strictă a companiilor de media socială şi a Google, pe care le acuză că au defavorizat politicienii conservatori, fără să prezinte şi dovezi.

Pe de altă parte, autoritatea de supraveghere a sectorului comunicaţiilor din Rusia, Roskomnadzor, afirmă că Google şi Facebook au permis publicitatea politică în timpul alegerilor regionale de duminică, chiar dacă au fost solicitate să o interzică, transmite Reuters. "Astfel de acţiuni pot fi considerate un amestec în afacerile suverane ale Rusiei şi că afectează alegerile democratice din Federaţia Rusă", afirmă Roskomnadzor pe site-ul său. Rusia a organizat duminică alegeri regionale, inclusiv în Moscova, după ce excluderea multor candidaţi ai opoziţiei a dus la declanşarea unor ample protes-te în capitala rusă, în ultimele câteva săptămâni. Roskomnadzor a anunţat că a cerut Facebook şi Google să interzică publicarea de publicitate politică în timpul alegerilor de duminică şi în ziua precedentă, în conformitate cu legislaţia rusă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb