Investiţie de 180.000 de lei la Spitalul Judeţean Buzău

Ana Felea
Miscellanea / 28 iulie 2020

Investiţie de 180.000 de lei la Spitalul Judeţean Buzău

Trei aparate noi, de mare precizie, au fost instalate, marţi, la cabinetul de Oftalmologie din Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău. Este vorba despre un ecograf ocular, un biometru (aparat pentru măsurătoare operaţie de cataractă) şi un autorefractometru (aparat pentru măsurarea dioptriilor şi pentru cataractă). Noile dotări au intrat în posesia Spitalului Judeţean, urmând a fi utilizate de către cadrele medicale pentru a asigura pacienţilor un act medical de calitate.

Investiţia era extrem de necesară, spune conducerea Spitalului, în condiţiile în care personalul medical folosea, până acum, aparate care erau uzate din punct de vedere medical. Aceste aparate sunt de mare utilitate pentru cabinetul de Oftalmologie, având în vedere numărul mare al solicitărilor venite din partea pacienţilor.

Dr. Cotea Valentin, şeful Secţiei Oftalmologie: "Vineri, 24 iulie 2020, o zi importantă pentru cabinetul de Oftalmologie, deoarece au sosit trei aparate ultraperformante, care vin în sprijinul pacienţilor, din judeţul Buzău, care se confruntă cu probleme oftalmologice. Le aşteptam de foarte mult timp şi iată că în această perioadă dificilă din punct de vedere economic, conducerea spitalului, împreună cu Consiliul Judeţean Buzău, au găsit resursele necesare pentru a ne ajuta, implicit fiind ajutaţi şi pacienţii din judeţul Buzău, care au probleme oftalmogice. S-au cumpărat un ecograf şi un biometru care sunt într-un singur aparat modern, exterem de fiabil, care diagnostichează cu precizie bolile de ochi şi urgenţele în special, şi pentru calculul măsurilor dioptrice la cristalinele pe care le implantăm la boala numită cataractă. Al treilea aparat este un autorefractometru foarte performant, pe care l-am primit în acelaşi transport, de care suntem foarte mulţumiţi că putem asigura un act medical de calitate pentru pacienţi."

Investiţia se ridică la suma de 179862,55 de lei, bani alocaţi de Consiliul Judeţean Buzău.

Dl. Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău: "De la începutul pandemiei, am alocat fonduri importante Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău şi vom aloca în continuare pentru a creşte eficienţa în lupta împotriva noului coronavirus. Dar, cu toate acestea, apariţia acestui virus nu a făcut să dispară celelalte afecţiuni ale oamenilor.

Chiar dacă traversăm o perioadă dificilă, cu o presiune uriaşă asupra sistemului medical, continuăm investiţiile în infrastructura de sănătate din judeţul nostru. Pacienţii au nevoie, mai mult ca niciodată, să poată fi diagnosticaţi şi trataţi în Buzău. Medicii, prin efort, implicare şi dăruire luptă pentru a vindeca oamenii, încercând în acelaşi timp să diminueze riscul de infectare cu noul coronavirus. Susţinem toate aceste eforturi şi încercăm, prin continuarea investiţiilor, să le uşurăm munca şi să oferim buzoienilor o nouă şansă şi încrederea de a se trata la Buzău."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb