Investitorii străini consideră că România este deja o piaţă care aparţine Uniunii Europene

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 25 octombrie 2005

Piaţa românească este deja privită ca o piaţă aparţinînd Europei unite, a declarat, directorul general al Saint Gobain Glass Romania, Olivier Lluansi, arătînd că, prin abordarea tehnică şi organizaţională, compania Saint Gobain se încadrează, în prezent, în toate cerinţele economice impuse de UE. Saint Gobain Glass intenţionează ca, pînă în 2006, să investească în producţia totală din Romînia 100 milioane de euro, în timp ce Saint Gobain Isover, cu activitate în domeniul izolaţiilor, derulează o investiţie de 20 de milioane de euro. Pînă în septembrie 2006, compania va finaliza construcţia fabricii de la Călăraşi, care este un proiect de tip green-field.

"O dată cu demararea producţiei, vom livra pe piaţa internă 50 la sută din oferta Saint Gobain, iar cealaltă jumătate pe piaţa externă", a explicat Lluansi. Oficialii companiei se aşteaptă ca, dintre produsele Saint Gobain, de o apreciere deosebită să se bucure sticla clară. "În prezent ne aflăm în faza de punere în aplicare a acordului semnat cu Guvernul României şi avem o bună colaborare cu Agenţia Română pentru Investiţii Străine", a arătat directorul Saint Gobain România. Investiţia companiei franceze a început în 2004. Raportul anual al Agenţiei Române pentru Investiţii Străine menţiona o pondere de zece la sută a investiţiilor străine în domeniul sticlei, în totalul investiţiilor străine monitorizate în 2004.

O dată cu finalizarea fabricii din Călăraşi, în 2006, Lluansi preconizează că oferta de locuri de muncă pe care le oferă compania va creşte substanţial. La momentul demarării proiectului, în 2004, conducerea companiei aprecia că se vor crea aproximativ 200 de locuri de muncă.Oficialii Saint Gobain Romînia nu au furnizat date exacte în ceea ce priveşte o estimare a rezultatelor financiare ale companiei pentru perioada următoare, precizînd că rezultatele obţinute de firmă permit aprecierea unei perspective promiţătoare.

Potrivit celor mai recente date furnizate de pagina electronică a sediului central al companiei, grupul Saint Gobain deţine 1200 de companii, cu activităţi de producţie sau retail în peste 49 de ţări. Grupul are 180.000 de angajaţi şi raportează un venit brut de un miliard de euro, programe de autofinanţare de 2,6 miliarde de euro, investiţii în industrie de 1,5 miliarde de euro şi de 345 milioane de euro pentru cercetare şi dezvoltare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb