Ioan Ficior, ridicat de poliţişti pentru a fi încarcerat după ce a fost condamnat la 20 de ani de închisoare

A.I.
Miscellanea / 29 martie 2017

Ioan Ficior (Sursa foto: captură Youtube)

Ioan Ficior (Sursa foto: captură Youtube)

Ioan Ficior, fostul comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, a fost ridicat miercuri de poliţişti de la locuinţa sa din Capitală, pentru a fi încarcerat după ce a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, pentru infracţiuni contra umanităţii.

Poliţiştii au mers, după două ore de la pronunţarea sentinţei, la locuinţa lui Ioan Ficior pentru a pune în executare mandatul emis de instanţă pe numele fostului torţionar, care are 88 de ani.

Ioan Ficior nu a vrut să răspundă niciunei întrebări privind condamnarea sa, relatează News.ro.

Fostul torţionar va fi dus într-un penitenciar, unde va sta 21 de zile în carantină, după care se va stabili definitiv unitatea de detenţie în care va executa pedeapsa.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv, miercuri, pe Ioan Ficior la 20 de ani de închisoare, pentru infracţiuni contra umanităţii, fapte legate de perioada în care a fost comandant al Coloniei de muncă de la Periprava.

Decizia instanţei supreme a fost luată cu opinie separată, doi dintre judecătorii din complet au decis condamnarea lui Ioan Ficior, în timp ce al treilea a dispus încetarea procesului penal pentru fostul torţionar.

Prin aceeaşi decizie a ICCJ, Ioan Ficior este obligat să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 310.000 de euro daune morale pentru opt părţi civile din dosar. Acestea urmează să primească sume între 20.000 şi 70.000 de euro, echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR din ziua plăţii.

De la Ioan Ficior vor fi prelevate probe biologice, pentru ca profilul genetic să fie introdus în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Fostul torţionar Ioan Ficior a fost trimis în judecată în august 2014, fiind acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici, în cei cinci ani fiind înregistrate 103 decese.

"Din probele administrate în cauză până la acest moment a reieşit faptul că regimul de detenţie aplicat de către Ficior Ioan, în perioada în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum: condiţii de detenţie mizerabile şi inumane, rele tratamente; lipsa hranei adecvate; frigul extrem din barăci şi aglomerare excesivă; lipsa apei potabile care era înlocuită cu apă murdară scoasă direct din Dunăre; lipsa medicamentelor şi a asistenţei medicale sau refuzul de a acordă asistenţă medicală adecvată; aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament", au arătat procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în rechizitoriu.

Un caz asemănător a fost cel al lui Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, condamnat definitiv, în 10 februarie 2016, la 20 de ani de închisoare, decizia fiind o premieră din punct de vedere judiciar. Vişinescu este primul inculpat care a fost condamnat pentru fapte comise cu peste 50 de ani în urmă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb