Primul-ministru a decis, la propunerea ministrului de externe, să fie constituită o celulă de reacţie rapidă şi informare la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare care să furnizeze Guvernului informaţii cu privire la evoluţia situaţiei din Japonia, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"CNCAN este punctul oficial de contact cu Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică. Ceea ce înseamnă că CNCAN este notificat automat în cazul în care se produce un accident şi astfel CNCAN poate să anunţe mai departe instituţiile şi structurile care se ocupă cu gestionarea unor astfel de situaţii" a precizat Ioana Muntean.
Dacă va fi nevoie, Executivul va aloca -prin hotărâre de Guvern - resurse financiare pentru repatrierea cetăţenilor români care locuiesc în Japonia. "Guvernul este pregătit în orice moment să intervină şi să-i aducă pe cetăţenii români din Japonia, în cazul în care acest lucru va fi necesar. Această hotărâre de Guvern nu a fost aprobată, dar suntem pregătiţi să o aprobăm în orice moment dacă va fi nevoie", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului. De asemenea, Executivul are în vedere adoptarea unei hotărâri de Guvern prin care să se acorde ajutor umanitar Japoniei.