Iohannis a promulgat legea privind steagurile unităţilor administrativ-teritoriale

Elena Deacu
Politică / 9 iunie 2015

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede că unităţile administrativ-teritoriale vor putea arbora steaguri proprii, dar două sau mai multe astfel de unităţi nu pot avea steaguri identice.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat, marţi, mai multe decrete pentru promulgarea unor legi, între aceste acte normative fiind şi cel privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii.

Proiectul de lege în acest sens a fost adoptat în 13 mai de Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional.

Proiectul privind stabilirea metodologiei de aprobare, arborare şi folosire a steagurilor proprii a unităţilor administrativ - teritoriale a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD, printre care Liviu Dragnea şi Victor Ponta, din timpul când UDMR era la guvernare, dar a fost modificat recent în Comisia de administraţie, la propunerea Guvernului, introducându-se prevederea că două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale nu pot avea steaguri proprii identice.

Potrivit textului legislativ, fiecare unitate administrativ-teritorială poate supune aprobării Guvernului steagul propriu şi unic pe baza hotărârii autorităţii deliberative.

Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale nu pot avea steaguri identice.

Nerespectarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.

Legea mai prevede că simbolurile şi culoarea steagurilor nu pot aduce atingere simbolurilor naţionale şi nu pot conţine simboluri ale altor state.

Unităţile administrativ-teritoriale arborează steagurile proprii numai la sediile autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi la cele ale instituţiilor serviciilor publice de interes public, la intrarea principală, deasupra acesteia şi numai împreună cu drapelul României şi drapelul Uniunii Europene.

În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor denumirea unităţii teritoriale poate fi menţionată şi în limba minorităţilor naţionale şi va fi scris cu acelaşi caracter de litere şi de aceaşi mărime cu numele în sub limba română şi sub numele unităţii în limba română, se mai menţionează în textul legislativ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb