Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, mulţumindu-le acestora pentru sacrificiile lor în diversele teatre de operaţii afirmând că faptele lor vor rămâne în paginile istoriei româneşti, pentru a servi drept model generaţiilor următoare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"România celebrează Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii, moment de o autentică valenţă spirituală, în care se cuvine să îi comemorăm şi omagiem pe toţi aceia care, purtând uniforma Armatei României şi sub culorile drapelului nostru naţional, şi-au adus sacrificiul suprem ori au fost răniţi în teatrele de operaţii în care statul român s-a angajat, alături de aliaţi şi parteneri", se arată în mesajul preşedintelui.
Şeful statului îi îndeamnă pe români să mulţumească "cu emoţie adâncă" militarilor şi civililor români, decedaţi sau răniţi, care s-au sacrificat în diversele teatre de operaţii, unele în cele mai periculoase locuri din lume, "aducând legitimitate, recunoaştere şi apreciere României".
"Astăzi, putem afirma cu tărie că garanţiile de securitate solide de care România se bucură în prezent se datorează în mare măsură şi acestui spirit de sacrificiu care întruchipează coloana vertebrală simbolică a loialităţii şi patriotismului. Să nu uităm să transmitem gândurile noastre de bine, alinare, compasiune şi recunoştinţă şi familiilor îndurerate ale veteranilor de război, pentru curajul, neclintirea şi demnitatea cu care au trecut prin aceste dure încercări", se mai arată în mesaj.
Iohannis le-a transmis veteranilor din teatrele de operaţii şi întreaga "preţuire şi admitaţie" a românilor. "Faptele voastre rămân în paginile istoriei româneşti, pentru a servi drept model generaţiilor următoare. Vă preţuim şi vă mulţumim pentru devotamentul faţă de ţară", a mai adăugat preşedintele.