Iohannis solicită reexaminarea legii prin care Avocatul Poporului primeşte pensie specială

Andrei Stan
Politică / 21 iulie 2017

Klaus Iohannis (Sursa foto: Presidency.ro)

Klaus Iohannis (Sursa foto: Presidency.ro)

Şeful statului consideră că stabilirea pensiei de serviciu reprezintă un privilegiu nejustificat

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis astăzi Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, şeful statului motivând că stabilirea unei pensii speciale, egale cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale, reprezintă un privilegiu nejustificat.

În cererea de reexaminare trimisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, se arată: "Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, precum şi pentru modificarea art. 16 alin. (3) din Legea nr. 8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi are în vedere intervenţii legislative privind statutul şi atribuţiile Avocatului Poporului, atribuţiile şi structura Mecanismului naţional de prevenire a torturii, statutul personalului angajat al instituţiei Avocatului Poporului, precum şi raporturile acestuia cu alte autorităţi şi instituţii. Prin conţinutul lor normativ, unele dintre aceste modificări şi/sau completări sunt de natură să genereze probleme în aplicare, motiv pentru care se impune reanalizarea lor de către Parlament".

Şeful statului aminteşte că la art. I pct. 7 din legea aflată la promulgare se introduce o nouă prevedere conform căreia până la desemnarea unui nou Avocat al Poporului atribuţiile sale vor fi îndeplinite de unul dintre adjuncţii Avocatului Poporului, desemnat de birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, context în care arată că nici Constituţia, nici legea nu stabilesc un termen în care Parlamentul ar trebui să numească un nou Avocat al Poporului în cazul încetării mandatului predecesorului.

Preşedintele apreciază că norma reglementată astfel este insuficientă, fiind utilă reanalizarea acesteia sub aspectul necesităţii instituirii duratei acestui interimat, evitându-se în acest mod posibilitatea ca adjunctul Avocatului Poporului să exercite aproape întregul mandat în funcţia de Avocat al Poporului.

Klaus Iohannis remarcă faptul că art. I pct. 9 al legii supuse reexaminării introduce un nou alineat conform căruia pensia de serviciu a Avocatului Poporului se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a judecătorului de la Curtea Constituţională, aflat în activitate, arătând că dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, Avocatul Poporului îşi păstrează pensia aflată în plată.

"Se poate observa că legiuitorul a urmărit instituirea unei pensii speciale pentru judecătorii Curţii Constituţionale, în cuantum variabil, prin stabilirea unui procent din indemnizaţia lor brută lunară şi nu prin instituirea celei mai mari pensii aflate în plată indiferent de fluctuaţia nivelului indemnizaţiei brute lunare", precizează şeful statului.

Klaus Iohannis susţine că prevederea instituie un privilegiu nejustificat pe baza unor criterii rezonabile şi obiective cu privire la procedura de stabilire a cuantumului pensiei Avocatului Poporului prin raportare la procedura de stabilire a pensiei judecătorilor Curţii Constituţionale.

În cererea de reexaminare se mai arată: "Precizăm că argumentele de mai sus se aplică în mod corespunzător şi pentru dispoziţiile de la art. I pct. 13 din legea aflată la promulgare, prin care la art. 11 din Legea nr. 35/1997 se introduce un nou alineat, alin. (12), care se referă la modul de calcul al pensiei adjuncţilor Avocatului Poporului.

La art. I pct. 13 din legea transmisă la promulgare, art. 11 din Legea nr. 35/1997 se completează cu prevederea potrivit căreia la încetarea mandatului, adjuncţii Avocatului Poporului pot fi numiţi, la solicitarea acestora, într-o funcţie de conducere sau de execuţie pe posturile vacante din cadrul instituţiei, prin ordin al Avocatului Poporului. În opinia noastră, prin această prevedere, se instituie un privilegiu pentru foştii adjuncţi ai Avocatului Poporului la ocuparea unui post vacant în cadrul instituţiei, în detrimentul altor persoane care ar îndeplini criteriile cerute pentru ocuparea respectivului post prin concurs. O astfel de dispoziţie derogatorie de la regimul general al angajării încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie conform căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. În acest sens, semnalăm că prin jurisprudenţa sa constantă din 1994 şi până în prezent, Curtea Constituţională a statuat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind permisă instituirea unor tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane, în considerarea situaţiilor specifice în care acestea se află, dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă. În cazul dispoziţiilor avute în vedere din legea aflată la promulgare nu rezultă de ce calitatea de adjunct al Avocatului Poporului, care a încetat în condiţiile legii (de exemplu, pentru incompatibilitate), poate constitui o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru a reglementa o procedură de ocupare a unui post vacant, derogatorie de la regula conform căreia posturile vacante plătite din fonduri publice se ocupă prin concurs".

Preşedintele mai afirmă că o astfel de dispoziţie contravine şi dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice conform cărora pentru personalul contractual sau alte categorii de personal care nu beneficiază de statute speciale, ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen, pe baza regulamentului-cadru care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

"Or, în cazul prevăzut de legea aflată la promulgare se stabileşte o modalitate de încadrare pe funcţii vacante derogatorie de la legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără o justificare obiectivă şi în absenţa unei legi care să stabilească un statut special al personalului din cadrul instituţiei Avocatului Poporului", menţionează şeful statului.

Iohannis susţine şi faptul că trebuie reanalizate şi modificările prin care funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate din aparatul instituţiei Avocatul Poporului se ocupă prin concurs sau examen, în condiţiile legii.

Legea supusă reexaminării introduce şi prevederea conform căreia personalul care efectuează vizite sau anchete în spaţii unde există factori cu grad de pericol ridicat ce pot afecta sănătatea şi integritatea fizică şi psihică beneficiază de un spor al cărui cuantum şi ale cărui condiţii de acordare se vor stabili prin ordin, de către Avocatul Poporului.

"Ţinând cont de faptul că există o reglementare care conţine dispoziţii cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cu privire la cuantumul sporurilor care pot fi acordate, considerăm că modificările avute în vedere de legea aflată la promulgare trebuie să se raporteze la regulile stabilite în legea cadru în materie (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice)", se mai arată în cererea de reexaminare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb