IONEL DANCĂ: ''OUG privind măsuri de stimularea companiilor să îşi crească capitalurile proprii - în primă lectură''

G.U.
Politică / 31 august 2020

''OUG privind măsuri de stimularea companiilor să îşi crească capitalurile proprii - în primă lectură''

Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă în care se prevede un sistem de bonificaţii la plata impozitului pe profit pentru companiile care într-un în anumit procent îşi cresc capitalurile proprii, a declarat, astăzi, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, transmite Agerpres.

Dancă a precizat că proiectul de ordonanţă de urgenţă, propus de Ministerul Finanţelor Publice, a fost în primă lectură în şedinţa de Guvern de astăzi şi urmează să fie adoptată la următoare şedinţă din această săptămână.

"O primă ordonanţă de urgenţă a fost adoptată în primă lectură, este vorba de un proiect iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice pentru instituirea unor măsuri de stimulare a creşterii capitalurilor proprii pentru companii. În momentul de faţă, una dintre problemele majore ale economiei este această chestiune legată de companiile care au capitaluri negative şi care din acest motiv nu au acces la finanţare bancară. Printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă, Ministerul Finanţelor Publice vine cu soluţii pentru a stimula companiile să îşi crească capitalurile proprii astfel încât aceste companii să fie mult mai uşor solvabile şi bancabile. Prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă se propune un sistem de bonificaţii la plata unor impozite, la plata impozitului pe profit pentru companiile care într-un în anumit procent îşi cresc capitalurile proprii, ponderea capitalurilor pozitive. Mai multe detalii despre acest proiect se vor fi comunicate la data adoptării în forma finală, respectiv în următoarea şedinţă de guvern din această săptămână", a precizat Dancă.

Guvernul urmează să adopte într-o şedinţă următoare şi ordonanţa de urgenţă privind programul "Electric Up" care prevede granturi pentru IMM din domeniul Horeca, pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice de producere a energiei electrice şi a staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.

"Vorbim despre un program de granturi pentru întreprinderile mici şi mijlocii din domeniul Horeca, pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice şi a staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice. Acest program are un buget de 200 de milioane de euro, a fost dezbătut în această şedinţă de guvern şi în momentul în care va obţine toate avizele, inclusiv avizul Consiliului Legislativ, va fi adoptat în şedinţa următoare", a adăugat Dancă.

Ionel Danca a menţionat proiectul de ordonanţă privind programul pentru instalarea tinerilor fermieri cu teren concesionat de la stat.

"Un alt proiect din cadrul Planului Naţional de investiţii şi relansare economică este programul pentru instalarea tinerilor fermieri cu teren concesionat de la stat. Este un program inclus în Planul Naţional de investiţii şi relansare economică, prin care tinerii fermieri, pe lângă facilitatea de care au beneficiat până acum, vor avea o subvenţie pentru instalarea, pentru construcţia şi pentru demararea unei ferme agricole, vor putea avea din partea statului, concesionat de la stat terenul agricol pentru dezvoltarea unei ferme. În acest sens, a fost nevoie de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Ordonanţei 57 respectiv a Codului administrativ, astfel încât să fie permisă concesionarea de terenuri fără cadastru, în acest moment fiind o chestiune încă nerezolvată în ceea ce priveşte terenurile din domeniul public al statului care, în momentul de faţă, nu au documentaţiile cadastrale finalizate. Prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă se permite concesionare acestor terenuri în cadrul programului privind instalarea tinerilor fermieri", a mai spus Dancă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb