Ionuţ Popescu: "Ne-am gîndit şi la majorarea TVA şi a accizelor"

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 19 ianuarie 2005

Relaxarea fiscală introdusă la începutul acestui an va determina pierderi de venituri bugetare, estimate de reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) la 1% din Produsul Intern Brut. Pentru a acoperi aceste diminuări, MFP a introdus măsuri de reducere a pierderii, respectiv creşterea impozitului pe venit al microîntreprinderilor la 3%, dublarea impozitului pe dividende la 10% şi amînarea reducerii contribuţiilor de asigurării sociale. n plus, minis-trul finanţelor, Ionuţ Popescu, susţine că vor fi luate măsuri suplimentare, pe lîngă cele deja introduse, printr-o reaşezare a fiscalităţii. "Avem în vedere toate variantele, ne-am gîndit şi la majorarea TVA şi a accizelor", susţine Ionuţ Popescu. Domnia sa a adăugat că se încearcă găsirea altor modalităţi de aducere a veniturilor la buget sau reducere a unor cheltuieli, astfel încît să nu se majoreze TVA-ul. însă măsurile vor fi stabilite după negocierile cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, la sfîrşitul lunii curente.

Veniturile bugetare s-ar putea redresa după un an

Ministrul Popescu consideră că prima jumătate a acestui an va fi dificilă, din cauza reducerii impozitului pe venit şi a celui pe profit. Domnia sa susţine că "în 14-15 luni, încasările din impozitul pe venit şi din impozitul pe profit le vor egala pe cele de dinainte, cu cote de 25%, respectiv 18-40%". Domnul Popescu a mai estimat că, pe baza îmbunătăţirii colectării, diminuarea veniturilor bugetare va fi mai redusă decît era anticipat. "Calculele sînt făcute după regula de trei simplă. La 25% încasaţi atît, la 16% încasezi cu atît mai puţin. Sigur că în discuţiile cu FMI trebuie să mergi pe varianta cea mai pesimistă, dar cred că vom scoate bani mai mulţi din îmbunătăţirea colectării şi din arierate mai vechi, efecte care nu se pot demonstra decît după cîteva luni", spune Popescu.

Ţinta de deficit bugetar pentru anul în curs, de 1,5% din PIB, va fi revizuită, întrucît reprezentanţii FMI vor solicita diminuarea, astfel încît să nu pună în pericol procesul de dezinflaţie, adaugă ministrul finanţelor. "Un nivel de 1,5% ne-ar conveni foarte mult, dar vom vedea în discuţiile cu FMI la ce deficit ajungem. Problema noastră este de fapt deficitul cvasifiscal, adică pierderile din companiile de stat şi regiile autonome, care sînt foarte mari", precizează domnul Popescu.

În Rusia, încasările aproape s-au dublat după primul an, iar Slovacia nu a înregistrat pierderi nici în primul an de aplicare, a explicat ministrul finanţelor.

Normele de aplicare a Codului Fiscal - pînă la sfîrşitul lunii ianuarie

Normele de aplicare a Codului Fiscal vor fi elaborate pînă la sfîrşitul lunii curente, susţine ministrul finanţelor publice. Principalele modificări sînt cota unică de impozitare de 16% a veniturilor persoanelor fizice, reducerea impozitului pe profit de la 25% la 16%, precum şi creşterea celui pe venitul microîntreprinderilor de la 1,5% la 3%.

Revenirea Gărzii Financiare şi a Autorităţii Naţionale a Vămilor din subordinea Autorităţii Naţionale de Control în cea a MFP este una dintre priorităţile legislative. De asemenea, vor fi modificate o serie de acte normative din domeniul economic, cum ar fi legea falimentului şi cea a evaziunii fiscale.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb