Ipocriţii şi şarlatanii salvează Pământul pe banii fraierilor

Ieşirea Statelor Unite din Acordul de la Paris a condus la o reacţie isterică aproape fără precedent pe plan internaţional. Aproape toţii şefii de state şi de guverne au condamnat decizia lui Donald Trump, alături de numeroşi alţi "virtuoşi" care sunt gata să se urce imediat în avioanele private pentru a fi prezenţi la conferinţe unde se salvează lumea.

Presa de la noi şi de aiurea a însoţit ştirile şi analizele de pe marginea acestei decizii cu imagini apocaliptice, din care nu au lipsit urşii polari izolaţi în largul oceanului sau deşerturi fără sfârşit.

Acordul de la Paris a fost semnat în decembrie 2015 de către 195 de ţări, a fost ratificat ulterior de 144 de ţări şi a intrat în vigoare în noiembrie 2016.

Măsurile incluse în acord, pentru limitarea creşterii temperaturii globale la cel mult 2 grade Celsius peste nivelul din perioada premergătoare Revoluţiei Industriale, nu au caracter obligatoriu, iar cele mai multe trebuie adoptate de ţările dezvoltate. În plus, ţările dezvoltate trebuie să finanţeze şi cea mai mare parte a costurilor pentru tranziţia către surse de energie alternative în ţările în curs de dezvoltare.

Intenţiile Acordului sunt, bineînţeles, mai mult decât lăudabile, mai ales în condiţiile în care promotorii salvării planetei prin reducerea emisiunilor de gaze cu efect de seră nu contenesc să sublinieze că "ştiinţa şi-a spus cuvântul clar în acest sens".

Dar dacă acest "consens" ştiinţific nu există şi, mai mult, chiar legile fizicii stau împotriva lui? În articolul "Role of greenhouse gases in climate change" (Energy & Environment, vol. 28, nr. 4, 2017), Martin Hertzberg, Alan Siddons şi Hans Schreuder examinează conceptul de "gaze cu efect de seră" şi fenomenul cunoscut sub numele "efectul radiativ atmosferic al gazelor cu efect de seră".

Concluzia lor este că "niciuna dintre cele şase definiţii ale efectului de seră la scară planetară nu sunt compatibile cu legile fizicii şi termodinamicii".

Aceasta nu reprezintă o descoperire recentă. Într-un articol publicat în 2009 în International Journal of Modern Physics B, "Falsification Of The Atmospheric CO2 Greenhouse Effects Within The Frame Of Physics", Gerhard Gerlich şi Ralf Tscheuschner scriu că "efectul de seră descrie în mecanism fictiv, care nu poate exista conform celei de-a doua legi a termodinamicii".

Din această cauză, "nu este legitimă deducerea unor prognoze care să ofere căi de acţiune economică sau elaborarea unor politici interguvernamentale".

Pentru autorii studiului, "viziunile groaznice ale creşterii nivelului mărilor, topirii calotelor polare şi ale deşerturilor din America de Nord şi Europa reprezintă doar consecinţe fictive ale unor mecanisme fizice fictive, care nu pot fi văzute nici măcar în calculele din modelele climatice".

În încheierea studiului extins al lui Gerlich şi Tscheuschner, autorii îşi exprimă speranţa că "şcolile din lume vor preda corect aspectele fundamentale ale fizicii şi nu prin intermediul filmelor de tip "Al Gore', care au reuşit să şocheze fizicienii prin confuzia absorbţiei/emisiei cu reflexia, a tropopauzei cu ionosfera şi a microundelor cu undele scurte".

Pe site-ul organizaţiei Principia Scientific International, a cărei misiune declarată este "promovarea imparţială şi pe scară cât mai largă a informaţiilor ştiinţifice fără influenţe politice sau ale intereselor corporaţiilor", a fost publicat recent un articol cu titlul "The Paradox of Climate Science", unde se arată că singurul mecanism prin care atmosfera terestră, alcătuită în proporţie de 99% din azot şi oxigen, se poate răci este prin transferul energiei către gazele cu efect de seră (CO2 şi vaporii de apă), care apoi transmit căldura în spaţiu prin radiaţie infraroşie.

Consensul ştiinţific actual este că azotul şi oxigenul nu sunt gaze cu efect de seră şi nu transmit radiaţie infraroşie în spaţiu, deci o concentraţie mai mare a CO2 în atmosferă ar trebui să accelereze eliberarea căldurii în spaţiu, în loc să o "prindă în capcană" şi să contribuie la încălzirea globală.

De ce sunt ignorate aceste aspecte deosebit de importante? Pentru că sunt alte interese la mijloc, mai ales în ceea ce priveşte justificarea unor noi taxe la nivelul economiilor dezvoltate din Vest, multe dintre ele aflate în faliment nedeclarat?

În cazul unor "şarlatani climatici" cum este Al Gore, răspunsul este relativ simplu. În noua sa carte "Skin in the Game", care va fi publicată în curând, profesorul Nassim Nicholas Taleb scrie că "protecţia mediului şi alte cauze globale reprezintă acum ultimul refugiu al ticăloşilor care îşi etalează virtutea", în special când nu trebuie să suporte consecinţele directe. În opinia lui Taleb, "este mai mult decât imoral să-ţi proclami virtutea, fără a fi nevoit să-i suporţi consecinţele directe".

Dar ce mai contează morala, când o astfel de "virtute" este şi foarte profitabilă? Publicaţia Investor's Business Daily (IBD) scrie că averea estimată a fostului vicepreşedinte american a crescut de la 700 de mii de dolari în 2000 până la 172,5 milioane în 2015, în condiţiile în care acesta, împreună cu un fost director de la Goldman Sachs Asset Management, a câştigat 218 milioane de dolari între 2008 şi 2011, după înfiiţarea unei companii specializate în tranzacţionarea certificatelor de poluare.

"Virtutea" lui Al Gore a fost răsplătită şi cu două premii Oscar, pentru filmul său "Un adevăr incomod" din 2006, iar în 2007 a primit Premiul Nobel pentru pace împreună cu organizaţia IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) pentru "eforturile lor de diseminare a cunoaşterii privind schimbările climatice provocate de om şi punerea bazelor pentru măsurile de prevenire a unor astfel de schimbări".

Filmul a prezentat o serie de prognoze dramatice pentru următorii 10 ani, însă nu au dispărut nici urşii polari şi nici zăpezile de pe Kilimanjaro. Despre fostul vicepreşedinte american, Wikipedia scrie că "nu s-a descurcat prea bine la cursurile cu subiect ştiinţific şi a evitat să urmeze cursurile de matematică".

La nivel guvernamental, campionul "virtuţii" pare să fie Germania, care şi-a exprimat imediat, prin vocea cancelarului Angela Merkel, dezaprobarea faţă de decizia preşedintelui Trump.

Dar care este "performanţa" Germaniei în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră? Destul de slabă comparativ cu Statele Unite.

Conform datelor oficiale, publicate de Agenţia Federală pentru Mediu (UBA, Umweltbundesamt), emisiile gazelor cu efect de seră au fost de 906 milioane de tone echivalent CO2 în 2016, din care 796 milioane tone sunt emisiile de CO2. Creşterea faţă de anul precedent a fost de 0,4%, respectiv 0,5%.

Faţă de 2009, emisiunile de CO2 ale Germaniei au crescut cu 0,9%, în timp ce emisiile similare din sectorul american al producţiei de energie au scăzut cu 4%.

În ceea ce priveşte China şi India, vom vedea destul de curând preţul care trebuie plătit de Vest pentru susţinerea Acordului de la Paris de către aceste ţări. China tocmai a crescut presiunile asupra Europei de Vest pentru a-i fi recunoscut statutul de economie de piaţă, care presupune eliminarea a numeroase bariere comerciale.

"Trebuie să ne asigurăm că implementarea acordului nu va conduce la creşterea şomajului şi a sărăciei", a declarat preşedintele rus Vladimir Putin după anunţarea retragerii SUA din Acordul de la Paris.

Rusia nu a ratificat acordul deoarece "nu au fost stabilite reguli pentru rezolvarea unor probleme" şi "au rămas semne de întrebare cu privire la implementarea efectivă a reducerii emisiilor de bioxid de carbon".

Putin a mai precizat că "în condiţiile în care acordul de la Paris nu conţine cerinţe obligatorii, rămâne la latitudinea guvernelor semnatare să le aplice".

"Corul" criticilor a inclus şi voci de seamă din sectorul marilor corporaţii globale, printre care se regăsesc Tesla, Disney, Facebook, Google, Microsoft, Amazon, Apple sau IBM. Oare nu ar fi fost cazul ca, măcar la nivelul Apple, ale cărei produse sunt fabricate aproape exclusiv în China, cineva să sublinieze ipocrizia poziţiei sale?

De ce marile corporaţii, experte în "optimizare fiscală", nu doresc să contribuie mai mult la salvarea planetei prin repatrierea profiturilor, care să fie apoi dedicate acestui scop nobil? Compania Tesla poate să fie liniştită din acest punct de vedere, pentru că investitorii încă mai aşteaptă "minunea" unui profit anual şi sunt fericiţi, alături de Elon Musk, să trăiască din subvenţii de stat.

Cotidianul elveţian Basler Zeitung este unul dintre puţinele ziare vest-europene, poate singurul, care scrie că Donald Trump a luat decizia corectă.

Într-un editorial recent se afirmă că "Acordul de la Paris este o hârtie fără valoare" şi "un document care a deraiat din toate punctele de vedere", care face "promisiuni groteşti şi goale ţărilor în curs de dezvoltare".

Pentru autorităţile globale, care nu vor fi afectate de măsurile propuse pentru combaterea unui fenomen aflat, se pare, în contradicţie cu legile fizicii, promisiunile nu sunt deloc groteşti, ci reprezintă acoperirea perfectă pentru noi taxe draconice.

Mai există, apoi, un indicator infailibil care arată că îngrijorarea autorităţilor faţă de schimbările climatice antropice este falsă: atitudinea faţă de tiparniţele monetare şi stimularea creditului.

Îndemnurile nu contenesc pentru reciclare, în timp ce se doreşte creşterea consumului pe datorie, astfel încât să fie stimulată creşterea economică, care să mai prelungească iluzia solvabilităţii.

Entropia nu contează pentru aceste autorităţi, iar Donald Trump este făcut în fel şi chip pentru că nu înţelege "provocările" care stau în faţa omenirii.