IRAK: Liderul şiit Moqtada Sadr anunţă că va boicota alegerile legislative

G.B
Internaţional / 15 iulie 2021

Moqtada Sadr

Moqtada Sadr

Puternicul lider şiit Moqtada Sadr a anunţat astăzi că mişcarea sa va boicota alegerile legislative programate pentru octombrie în Irak şi nu va sprijini niciun partid în acest scrutin, informează France Presse, citată de Agerpres.

"Nu voi participa la alegeri pentru că naţiunea merită mai mult decât aşa ceva", a afirmat liderul şiit irakian într-o scurtă declaraţie pe canalul său religios.

"Îmi retrag sprijinul faţă de oricine din actualul guvern şi din viitorul guvern ce pretinde că ne reprezintă", a adăugat Moqtada Sadr, care are o influenţă decisivă în

Curentul său sadrist, marele câştigător al alegerilor legislative din mai 2018 în Irak, dispune de cel mai mare bloc parlamentar cu 54 de deputaţi din 329. Sadriştii sunt prezenţi de asemenea în toate sferele statului.

Fost lider de miliţie ce a luptat împotriva trupelor americane în anii 2000, Moqtada Sadr se prezintă drept un distrugător al corupţiei şi este urmărit de milioane de persoane pe Twitter. El se prezintă de asemenea ca un feroce naţionalist antiamerican, în timp ce se opune influenţei tot mai mari a puternicelor facţiuni şiite irakiene loiale Iranului, marele vecin al Irakului.

În ciuda poziţiilor sale contradictorii şi traseului său sinuos, el se bucură de o mare popularitate, mai ales în imensul cartier popular şiit Sadr City din Bagdad.

Ieri, Moqtada Sadr a chemat pe Twitter autorităţile irakiene să adopte "sancţiuni ferme" după un incendiu într-un spital din Nasiriya (peste 60 de morţi), în lipsa cărora guvernul va fi considerat responsabil pentru tragedie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb