Isărescu este optimist:Cred că economia începe să-şi revină

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 martie 2010

Mugur Isărescu

Mugur Isărescu

Vlădescu: România este sub marjele de eroare ale prognozei stabilite cu UE

România este sub marjele de eroare ale prognozei stabilite cu Uniunea Europeană, a declarat, ieri, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, la un seminar cu tema România - perspective financiare şi economice. "Suntem surprinşi neplăcut de situaţiile în care excesele jurnalistice au dus România în situaţii proaste. România şi MFP lucrează în limitele statisticii. România este sub marjele de eroare ale prognozei stabilite de UE", a afirmat Vlădescu. De asemenea, acesta a menţionat că politicile de coeziune socială trebuie să se înscrie în contextul echilibrului macroeconomic. "Obligaţiile vizavi de cheltuielile salariale sunt excesive. Nu voi spune că românii primesc prea mulţi bani. Avem nevoie de o politică de coeziune socială şi de o luptă împotriva sărăciei. Ea trebuie să se încadreze în contextul general al echilibrului macroeconomic. O politică socială trebuie să se încadreze în contextul echilibrului macroeconomic", a spus Sebastian Vlădescu.

Putem să ne gândim deja la ieşirea din criză, spun BNR şi Ministerul Finanţelor

Banca centrală este îngrijorată ca leul să nu se aprecieze prea mult

Economia este în proces de revenire, în timp ce inflaţia va continua să scadă, au declarat ieri, la unison, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor Publice.

"Nu e cazul să ne ambalăm, suntem în direcţia bună. Deja se simt efectele unei abordări serioase, precum acordurile cu organismele internaţionale, iar unul dintre exemple este modificarea perspectivei de curs, pe care analiştii îl vedeau în decembrie la 4,6 lei/euro, iar acum banca centrală este îngrijorată să nu se aprecieze prea mult", a explicat Isărescu, nedorind însă să dea alte indicii, pentru că nu vrea să participe "ghiceala naţională".

În opinia guvernatorul BNR, ţara noastră are nevoie în prezent, în primul rând, de dezbateri serioase pe teme economice şi financiare, criticând în acelaşi timp practica discuţiilor televizate care duc aceste teme în derizoriu.

"Se practică un fel de sport naţional, de ghiceală, cât va fi creşterea economică, inflaţia în 2010. Este extrem de important ca discuţiile pe aceste teme să fie serioase", a adăugat Isărescu.

De cealaltă parte, Sebastian Vlădescu salută optimismul guvernatorului BNR, menţionând că ţara noastră a avut "marele noroc" cu sistemul bancar solid.

"Mă bucur că guvernatorul Mugur Isărescu e optimist, pentru că este important pentru noi toţi. În plus, dacă am reuşit să ne descurcăm în perioada 1997-2000, când nivelul de sărăcie era mult mai mare, cred că ne vom descurca şi acum", a completat Ministrul Finanţelor.

În ceea ce priveşte capacitatea României de a depăşi criza, Sebas-tian Vlădescu a declarat: "Este bine să existe competiţie, ca oamenii să înveţe să se descurce. Ieşirea din criză depinde de ce va face Guvernul, de BNR, dar şi de fiecare dintre români, dintre cei care au investit, de efortul individual şi de cel colectiv al grupurilor de interese".

Cu toate că, pe termen mediu, aşteptările sunt pozitive, banii de la buget destinaţi plăţilor de pensii şi salarii rămân în continuare insuficienţi.

"Ţara noastră, aşa cum este croită, nu poate să obţină venituri bugetare mai mari de 32% din PIB", a mărturisit guvernatorul BNR, menţionând că nu vede economia româ-nească ieşind din recesiune prin crearea de venituri exclusiv pentru plata pensiilor. "Dacă valoarea reală a salariului scade, într-o economie care nu-şi revine, bineînţeles că şi pensiile vor coborî", a conchis Isărescu.

De unde mai putem scoate bani

Bogdan Drăgoi: Avem aprobate 4.000 de proiecte cu finanţare structurală europeană

Uniunea Europeană a aprobat, până acum, circa 4.000 de proiecte cu finanţare structurală europeană în valoare de 9 miliarde de euro, a declarat, ieri, Bogdan Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, cu ocazia unui seminar cu tema România - perspective financiare şi economice.

"Dacă 2007 şi 2008 au fost anii contractării, în 2009 s-a reuşit cu adevărat o demarare a procesului de absorbţie a fondurilor structurale. Acum avem aprobate 4.000 de proiecte cu o valoare de nouă miliarde euro, 2.400 dintre acestea fiind semnate, cu o valoare de peste cinci miliarde euro", a spus Bogdan Drăgoi. Acesta a precizat că plăţile efective se cifrează la 700 milioane de euro, sumele ajungând deja la beneficiari.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. dati drumul la constructi si drumuri si o sa fie ok

    d nul isarescu propune bancilor sa constr si ele 20 kmautostr cu plata cine calatoreste plateste ca in italia

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb