Italia: Cinci lucrători feroviari au murit loviţi de tren lângă Torino

V.S.
Internaţional / 31 august 2023

Italia: Cinci lucrători feroviari au murit loviţi de tren lângă Torino

Cinci muncitori feroviari care efectuau lucrări de mentenanţă pe timp de noapte la periferia oraşului Torino, în nord-vestul Italiei, au fost loviţi mortal de un tren, transmite joi AFP, citat de Agerpres.

Trenul, care efectua o cursă între Milano şi Torino, se deplasa cu o viteză de 160 km/h atunci când a lovit o echipă de muncitori care schimbau elemente ale căii ferate la Brandizzo, potrivit agenţiilor de presă AGI şi ANSA.

''Cinci lucrători au fost ucişi de tren, alţi doi fiind răniţi'', au indicat pompierii într-un comunicat.

Primarul din Brandizzo, Paolo Bodoni, a înfăţişat pentru agenţia AGI o ''scenă îngrozitoare, cu fragmente de corpuri umane pe o lungime de 300 de metri''.

''Este o tragedie imensă'', a spus edilul.

Potrivit acestuia, nu poate fi exclusă o eroare de comunicare drept cauză a acestui accident.

Compania RFI, care administrează reţeaua feroviară italiană, a confirmat că cinci muncitori au murit după ce un tren ''comercial în afara programului'' i-a lovit cu puţin timp înainte de miezul nopţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb