Italia restituie Franţei lucrarea atribuită lui Banksy furată de la Bataclan

S.B.
Internaţional / 14 iulie 2020

Italia restituie Franţei lucrarea atribuită lui Banksy furată de la Bataclan

Italia restituie oficial, marţi, Franţei o operă atribuită lui Banksy, ce reprezintă un omagiu adus victimelor atentatelor din noiembrie 2015 de la Paris, lucrare furată în 2019 şi regăsită recent într-o fermă nu departe de Roma, informează news.ro.

"Uşa lui Banksy" urmează să fie expusă la Palatul Farnese din Roma, care găzduieşte sediul Ambasadei Franţei în Italia, în prezenţa ambasadorului Christian Masset, a procurorului şef din Aquila, a autorităţilor din regiunea Abruzzo, unde a fost găsită la începutul lui iunie, şi a directorului carabinierilor însărcinat cu protecţia patrimoniului cultural.

Potrivit sursei citate, data şi condiţiile reîntoarcerii în Franţa nu au fost anunţate. Potrivit agenţiei italiene Agi, ea ar putea să fie aşezată într-o cutie în sediul UNESCO de la Paris, o informaţie în acest sens însă nu a fost confirmată de organismul ONU.

Opera atribuită celebrului artist stradal britanic Banksy a fost pictată în 2018 pe una dintre uşile de ieşire de siguranţă situată în spatele sălii Bataclan, în pasajul Saint-Pierre Amelot prin care numeroşi spectatori la concertul trupei The Eagles of Death Metal au fugit în timpul atacului terorist.

Realizată cu vopsea albă, opera reprezintă o tânără cu un aer profund întristat, ca un omagiu adus în locul în care 90 de persoane au fost ucise pe 13 noiembrie 2015, într-o serie de atacuri juhadiste care au lovit capitala franceză şi Saint-Denis, în suburbiile sale.

Infractorii, cu gagule, au decupat uşa cu polizorul în noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2019. Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere.

Şase persoane au fost arestate la sfârşitul lui iunie în Franţa în cadrul unei operaţiuni conduse de Direcţia Poliţiei judiciare din Paris, în Alpi şi în regiunile din centru.

Două dintre ele au fost acuzate de furt în formă organizată şi alte patru de tăinuire.

Potrivit Agi, doi dintre suspecţi sunt italieni născuţi în Franţa, în total opt persoane fiind arestate, în timp ce un presupus complice a fugit.

Banksy, care îşi păstrează identitatea secretă, a revendicat pe Instagram opt lucrări realizate în Paris, între care silueta tristă de pe uşa de la Bataclan, o diversiune a operei "Napoleon traversând Alpii" de Jacques-Louis David, o fetiţă desenând un motiv de tapiserie roz pe o svastică în apropiere de "primul centru de primire" pentru refugiaţi la Paris. Sau un şobolan mascat cu un creion, în apropiere de Centre Pompidou.

Aceasta din urmă, "realizată pe spatele unui panou de intrare" a unei parcări, a fost de asemenea furată la începutul lui septembrie 2019. Centre Pompidou, care deţine importante colecţii de artă contemporană, a depus plângere "pentru furt şi distrugere într-un spaţiu din perimetrul său", potrivit news.ro.

Banksy este în prezent unul dintre artiştii contemporani cel mai bine cotaţi în lume.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb