IULIAN CHIFU: "Siria, un bastion cu puternice interese iraniene şi ruse"

Reporter: Cum influenţează conflictul din Siria balanţa de putere la nivel internaţional?

Iulian Chifu: Conflictul din Siria a relevat o reţinere a comunităţii internaţionale în a mai utiliza instrumentele de intervenţie externă în cazul unor conflicte interne, de tip război civil, chiar dacă existau elementele ce ar fi declanşat reacţii de tip Responsibility to protect (resposabilitatea asigurării protecţiei).

Acest tip de reţinere a survenit pe fondul lecţiilor învăţate din Libia, elementelor din etapele post-primăvara arabă şi recrudescenţa radicalismului islamic şi al grupărilor teroriste asociate Al Qaeda în zonele fără control stabil post-conflict, dar şi ca urmare a diminuării resurselor pentru intervenţie din cauza crizei economice.

Actualmente, însă, situaţia pare să se fi schimbat prin elementele ce ar arăta, nu numai represiune armată şi utilizarea forţei militare (inclusiv a artileriei şi aviaţiei, contra insurgenţilor dar cu efecte majore asupra populaţiei civile) dar chiar şi utilizarea armelor chimice.

Deocamdată, ţara noastră are o abordare rezervată, precaută, aşteptând rezultatele din teren ale inspecţiei ONU pe această dimensiune.

Totodată, Siria rămâne un bastion cu puternice interese iraniene şi ruse, cu schimburi economice evidente între aceste ţări, cu livrări majore de armament şi consultanţă militară, cu o bază militară la Tartus reabilitată, fapt ce determină, pragmatic, actorii cu interese directe să sprijine regimul sirian actual. Nu se pune problema înlocuirii acestui regim, deşi în mod realist, orice intervenţie de natură militară, oricât de restrânsă, va schimba raporturile de forţă din teren, va reprezenta o ameninţare solidă şi va schimba raportul de forţe de la care s-ar pleca în orice tip de soluţie mediată.

Cred că este mult spus astăzi că se modifică vreo "balanţă de putere", acest model fiind mai degrabă unul de război rece, însă este clar că putem vorbi despre o modificare de greutate strategică, instrumente şi capacităţi de influenţă odată cu o asemenea utilizare a forţei sau măcar ameninţare cu utilizarea sa în condiţiile construirii de responsabilităţi şi vinovăţii la nivelul autorităţilor actuale ale statului sirian.

Reporter: Cum ar putea fi afectată securitatea internaţională ca urmare a unei intervenţii armate în Siria?

Iulian Chifu: Orice război creează instabilitate şi deschide calea unor evoluţii neprevăzute. Dar nu trebuie să uităm că războiul durează deja de doi ani şi jumătate, că autorităţile de la Damasc au renunţat la controlul asupra unor porţiuni din teritoriul naţional şi că exodul de refugiaţi există şi forţează limitele capacităţii de absorbţie de către statele limitrofe şi terţe, în condiţiile în care atacul chimic de miercurea trecută - pe care nu-l mai contestă formal nimeni - accelerează acest exod.

Securitatea internaţională este afectată de orice tip de intervenţie în Siria, dar cred că este deja afectată prin nivelul de credibilitate precar al comunităţii internaţionale care nu a avut instrumentele pentru a limita efectele în ultimii doi ani, nu a putut preveni escaladarea situaţiei spre o formă de război civil care a atras ulterior "luptători pentru libertate" radicalizaţi de toate naţiile, atât şiiţi cât şi suniţi, care luptă de ambele părţi în conflictul sirian.

Astăzi, securitatea internaţională ar fi puternic zguduită de lipsa unei reacţii concrete şi eficace dacă se probează responsabilitatea directă a autorităţilor pentru utilizarea armelor chimice.

Reporter: Ce credeţi că se întâmplă cu "Primăvara Arabă", având în vedere evoluţiile din Egipt şi celelalte ţări din jur, incluzând şi Siria? Există riscul apariţiei unei pan-idei antiamericane, care să cuprindă întregul spaţiu islamic?

Iulian Chifu: Ideea anti-americană a fost definitorie înainte de primăvara arabă, printr-un paradox s-a cronicizat şi după Libia - pe fondul unor fenomene de tip "Innocence of the Muslims".

Situaţia este distinctă de la ţară la ţară. Egiptul este un caz special, acolo unde coloana vertebrală de forţă, Armata, a rămas pe loc, unde Frăţia Musulmană şi preşedintele său ales a fost înlăturat pe fondul unor represiuni asupra populaţiei şi restului structurilor politice, a unor acţiuni unilaterale de preluare a puterii, iar absenţa unor eforturi susţinute de incluziune a tuturor curentelor va costa foarte mult.

La nivel general, Primăvara Arabă a însemnat renunţarea la susţinerea dictaturilor de dezvoltare şi a ostracizării forţelor islamiste de toate culorile care au degenerat în forme paramilitare şi teroriste de acţiune, şi a readus în spaţiul politic toate formele de islam - tip Frăţia musulmană sau variante mai radicale, salafiste. Efectul a fost integrarea tuturor acestor forme în jocul politic, de factură democratic-liberal, împuternicirea naţiunilor respective de a-şi asuma responsabilitatea guvernării, dar şi expunerea publică a capacităţilor acestor forţe, mult fetişizate, de a guverna.

Astfel, prin accesul în spaţiul politic şi asumarea guvernării s-au produs deradicalizarea unora dintre aceste forţe şi demitizarea unei perspective islamiste care ar rezolva automat problemele statelor respective. Este un proces democratic incipient, cu o durată mult mai mare decât cel din spaţiul european, cu obiective mai puţin ambiţioase, la nivelul democraţiilor elective, dar un proces absolut util.

Pe de altă parte, nu putem nega nici efectele secundare ale apariţiei vidului de putere în unele state, acolo unde acest vid a fost preluat de diferite grupări paramilitare, întărite de accesul la depozite de armament, dar şi proliferarea grupărilor radicale care se revendică de la mişcările teroriste clasice, întărirea acestora şi în Yemen, şi în toată regiunea subsahariană de la strâmtoarea Bab el Mandeb la Sahara Occidentală.

Cred că suma acestor fenomene este cea care trebuie gestionată, iar evaluările şi lecţiile învăţate sunt relevante pentru toţi actorii implicaţi în asigurarea securităţii în spaţiul euro-atlantic.

Reporter: Date fiind relaţiile pe care statul român le are cu Siria, precum şi numărul destul de mare de cetăţeni români pe teritoriu sirian care ar fi, în opinia dumneavoastră, pozitia dezirabilă pe care guvernul ar trebui să o aibă vizavi de o posibilă intervenţie militară în acea regiune ?

Iulian Chifu : O poziţie clară a fost deja formulată de către domnul Traian Băsescu , responsabil de politica externă, de securitate şi apărare: prudenţă, reţinere, sprijinirea aliaţilor, reacţie în momentul în care inspectorii ONU vor demonstra responsabilitatea pentru un eventual atac chimic pentru că "România nu poate avea nici o relaţie cu un stat care ar utiliza arme chimice asupra propriei populaţii". Aici poziţia trebuie să fie unitară, ca în orice temă de politică externă.

Reporter: În ultima perioadă au apărut din ce în ce mai multe idei potrivit cărora SUA şi Rusia şi-au împărţit, după modelul 1945, regiunile de interes, iar ceea ce se întâmplă, actualmente, nu reprezintă altceva decât efectele acestui nou troc. Cat de viabilă este o astfel de concepţie?

Iulian Chifu: Discutarea situaţiei din secolul 21 în baza criteriilor din timpul Războiului Rece este neavenită, nu e asumată de nimeni. Numărul actorilor s-a multiplicat, logica acţiunilor se desenează mai degrabă pe baze pragmatice, de interese naţionale şi de respectare a regulilor dreptului internaţional.

Ideea sferelor de influenţă a fost respinsă după 1992 şi nu cred că mai poate reveni, cum nici recursul la imaginea unui hegemon global care să asume intervenţiile peste tot în lume, cu acţiuni, decizii şi costuri, nu mai este de actualitate. Nimeni nu-şi asumă această responsabilitate.

Aşadar, discuţia despre Rusia şi SUA pe modelul SUA-URSS (din perioada respectivă) este, întrucâtva, depăşită şi inexactă chiar şi considerând capabilităţile şi greutatea strategică a celor doi actori şi a multor altora de pe arena internaţională. Această observaţie nu respinge, însă, tratarea în spaţiul public a realităţilor pe această logică, mai ales în anumite zone ale lumii în care cărţile de geopolitică şi realpolitik, inclusiv modelele de soluţii de tip "brâu de securitate" menţin imaginea şi acţiunile de consolidare a unor "sfere de interese privilegiate".

Reporter: Sistemul internaţional a intrat într-o fază de tranziţie: ceea ce ştiam a fi parametrii fundamentali ai relaţiilor internaţionale încep să se schimbe, sau cel puţin aşa pare, la o prima vedere. Cum apreciaţi o astfel de afirmaţie?

Iulian Chifu: Există o tectonicitate crescută a sistemului relaţiilor internaţionale, dar cred că sursa principală vine de la multiplicarea actorilor statali relevanţi, cu ambiţie şi influenţă în diferite regiuni, dar şi a apariţiei tot mai pregnante a unor actori non-statali, entităţi politice, structuri teroriste în reţea şi altor categorii de actori transnaţionali şi internaţionali cu impact major asupra evoluţiilor actuale.

Dacă considerăm şi impactul încă major al elementului crizei economice asupra resurselor şi voinţei politice de utilizare a instrumentelor clasice de putere, avem dimensiunea complexităţii actualei situaţii, acolo unde şi instabilitatea şi "societatea de risc" par să devină permanenţe pentru o perioadă mai lungă de timp. Altfel spus, nu suntem într-o tranziţie mai lungă sau mai scurtă, către un nou sistem internaţional cu reguli stricte, în echilibru, ci starea de instabilitate şi evoluţii majore continue pare să devină realitatea stabilită pentru o lungă perioadă de timp.

Reporter: Potrivit unor analişti in relaţii internaţionale, conflictul sirian implică două mize: controlul SUA asupra Mării Mediterane, mai cu seama asupra Bazinul Levantin, unde au fost descoperite uriaşe zăcăminte de gaz natural şi petrol. Pe de altă parte, se vorbeşte despre neutralizarea ruşilor care au baza militară în Siria, în portul Tartus. Cum comentaţi o asemenea informaţie?

Iulian Chifu: Personal, resping o astfel de abordare, cel puţin formulată în aceşti termeni care, din nou, situează respectivii analişti în şcoala de gândire a războiului rece, al antagonismului funciar SUA-URSS şi absenţei unor alţi actori independenţi cu interese şi acţiuni relevante.

Obiectivele unei eventuale acţiuni în Siria nu pot fi explicate printr-o astfel de perspectivă.

De altfel, SUA de mai mulţi ani au o abordare mult mai reţinută spre orice fel de utilizare a forţei militare, iar Federaţia Rusă are poziţii distincte pe baza intereselor sale, nu pe seama dorinţei de a se opune unor obiective ale SUA.

Mai mult, cred că eventuala probare a unui atac chimic va pune Moscova în postura de a contempla cu mult mai mare atenţie perspectiva de a se opune unei rezoluţii ONU, cu riscul de a avea costuri şi mai importante în raport cu statele arabe şi a-şi crea probleme şi mai importante, de securitate, în perspectiva jocurilor olimpice de iarnă de la Soci 2014.

Experienţa proprie în Caucazul de Nord şi poziţia sa consecventă în apărarea angajamentelor împotriva utilizării armelor de distrugere în masă împotriva populaţiei civile o vor face să analizeze mult mai atent şi să reacţioneze în consecinţă în faţa noilor realităţi din regiune, dacă elementele vehiculate astăzi la nivelul declaraţiilor se vor materializa în probe concrete.