IULIU WINKLER, EUROPARLAMENTAR: "Sperăm într-o Uniune mai integrată"

V.R.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 29 noiembrie 2017

"Sperăm într-o Uniune mai integrată"

"Avem nevoie de o Europă mai democratică şi mai puternică", conform europarlamentarului Iuliu Winkler, membru al grupului PPE, care a declarat ieri, într-o întâlnire, la Bruxelles, cu jurnalişti români: "Sperăm într-o Uniune mai integrată, o Uniune a regiunilor. Sprijinim viziunea preşedintelui francez Emmanuel Macron privind refondarea UE, viziune împărtăşită şi de Klaus Iohannis".

Domnul Winkler a făcut referire şi la fenomenul migraţiei, ca urmare a faptului că săptămâna trecută a fost votat mandatul Parlamentului European pentru Regulamentul Dublin (n.r. care stabileşte, printre altele, statul membru responsabil pentru procesarea unei cereri de azil), subliniind că, "dacă nu se va face distincţie între refugiaţi şi migranţi economici, soluţia europeană va fi imposibil de găsit".

Domnul Winkler consideră că, în România, problema migraţiei nu este atât de importantă pe agenda publică, dar va trebui abordată, deoarece ţara noastră "suferă de lipsa forţei de muncă".

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb