JEREMY CORBYN:  May să ia în considerare alte opţiuni pentru Brexit

T.A.
Internaţional / 18 ianuarie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a ţinut un discurs în oraşul de coastă Hastings în care i-a cerut premierului Theresa May să scape de "liniile roşii" şi să ia în considerare alte opţiuni privind Brexitul, scrie The Guardian.

Corbyn, care a afirmat anterior că nu va intra în negocieri cu premierul până nu exclude posibilitatea unui Brexit fără acord, a afirmat că May a suferit o înfrângere devastatoare în parlament, acordul ei fiind astfel "mort" acum, potrivit News.ro.

El a precizat că May este "complet incapabilă să înţeleagă ce s-a întâmplat de fapt".

Corbyn a făcut apel la May să scape de "liniile roşii" şi să ia serios în considerare alte opţiuni privind Brexitul după ce premierul a deschis calea către noi discuţii pentru a ajunge la un acord care să fie aprobat de parlament, însă a refuzat să excludă posibilitatea unui Brexit fără acord.

Corbyn consideră că discuţiile vor fi "false" dacă încă există posibilitatea unui Brexit fără acord, premierul doar trăgând astfel de timp cu intenţia de a forţa parlamentarii să îi susţină opţiunea în momentul în care un Brexit fără acord devine iminent.

Liderul laburist a precizat că autoritatea guvernului a fost "distrusă" şi că Marea Britanie are nevoie de noi alegeri.

May a anunţat, ieri, după ce a supravieţuit unui vot de neîncredere, că Guvernul a propus o serie de întâlniri cu parlamentari de rang înalt şi a invitat liderii partidelor să acţioneze în vederea ieşirii din impas.

Nicola Sturgeon, prim-ministrul Scoţiei şi liderul Partidului Naţional Scoţian, a declarat că nu va accepta să intre în discuţii cu premierul britanic Theresa May privind acordul Brexitului dacă nu va fi luată în considerare şi posibilitatea organizării unui nou referendum.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7511
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2851
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0054
Gram de aur (XAU)Gram de aur448.4343

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb