Prima doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, a făcut o vizită neanunţată, duminică după-amiază, în vestul Ucrainei, unde a avut o întâlnire cu soţia preşedintelui ucrainean Volodomir Zelenski, prima doamnă Olena Zelenska, informează presa americană, conform HotNews.ro.
"Am vrut să vin aici de Ziua Mamei", i-a spus Jill Biden primei doamne din Ucraina. "Am considerat important să arăt poporului ucrainean că Statele Unite îi sunt alături, că acest război brutal trebuie să înceteze".
Prima doamnă a SUA călătorit cu maşina până în oraşul Ujhorod, la aproximativ 10 minute de condus de un sat slovac care se învecinează cu Ucraina. Ea a petrecut aproximativ două ore în Ucraina.