Jocul cu perdele de fum

În faţa şi pe urma evenimentelor tragice din Paris, politica şi politicarii au tras cortine groase de fum. Să nu se vadă! Ce să nu se vadă?

Spre exemplu, cît de uşor a devenit, în societăţile şi în vremurile în care trăim, să "construieşti" motivele, condiţiile, condiţionările şi ocazia de a ucide cu sînge rece. Un amestec aproape banal de "religie eliberatoare", cîteva predici "bine simţite" colcăind de ură şi indignare faţă de păcatele altora, (ale" necredincioşilor"), un pic de "tehnologie" a recrutării agenţilor, împrumutată din arsenalul, doldora, al serviciilor de informaţii, cîteva antrenamente şi şedinţe de spălare pe creier, în tabere special amenajate, oferite la colţ de stradă şi preţuri "de promoţie" prin mai toate capitalele moderne şi aproape orice om poate fi transformat într-un asasin "religios"! Mii de tineri, "europeni" sau "americani", "japonezi" sau "palestinieni", "englezi" sau "pakistanezi", "indieni" sau "algerieni" etc. o iau pe această cale, în fiecare an. Din fericire, nu chiar toţi ajung să înfăptuiască acte abominabile, precum cele din capitala Franţei. Cu toţii pleacă, însă, către acelaşi tip de "realizări", visînd ca măcar o dată să aibă şansa unei decapitări live. Întrebări grele de consecinţe s-ar putea ridica din această magmă a distrugerii! De ce societăţile mustesc astăzi de agresiune şi agresivitate? De ce violenţa, în toate formele şi de toate gradele, a devenit subiect predilect şi "fapt artistic" dominant, inundînd cele mai active mijloace de comunicare în masă? Cum se face că aproape toate formele de comunicare socială valorizează violenţa ca mijloc legitim, predilect, dacă nu chiar unic, de abordare a situaţiilor conflictuale, de orice fel: de la competiţia sportivă, la simpla "ceartă familială", banalul "acroşaj automobilistic", pînă la disputele pe averi, proprietăţi, ori oportunităţi de carieră şi terminînd, desigur, cu politica? Cercetarea acestor întrebări şi ale altora de aceeaşi sorginte ar scoate la iveală răspunsuri teribil de incomode pentru politicieni, pentru categorii largi de "business", pentru profesionişti cît se poate de "onorabili", dar mai ales pentru cei răspunzători de politicile (ori lipsa lor!) în materie de educaţie socială, de dezvoltare psihologică şi de personalitate, de configurarea normativă şi spirituală a vieţii cotidiene. E mult mai comod să le ascundem, însă, sub o perdea de fum!

Spre un alt exemplu, perdelele de fum sunt numai bune să ascundă faptul că atacul armat din capitala Franţei nu are nimic de a face cu terorismul, local sau internaţional. În toate datele sale este un tipic "asasinat la comandă", în genul execuţiilor mafiote, ori al celor de care se ocupă compartimentele specializate ale "serviciilor", ori "liberii profesionişti" antrenaţi de acestea şi trecuţi, din varii motive, "în viaţa civilă". Asasinatul la comandă este "o linie de business" privat, dar şi de stat, care n-a cunoscut niciodată şomajul! Astăzi, prosperă! De la Papi şi şefi de stat, pînă la magnaţi ai afacerilor, oameni ai justiţiei, ori simpli muritori, ţintele se oferă generos şi rareori sunt ratate. Ceea ce s-a întîmplat în Franţa este pur şi simplu faptul că acţiunea nu a fost prevăzută cu "soluţie de ieşire". Era mai simplu şi mai ieftin ca echipa de asasini să moară la locul faptei şi mult mai profitabil pentru mitul "legiunilor de martiri"! Scăpaţi de la faţa locului, atacatorii n-au ştiut ce să facă şi s-au întors la varianta pentru care erau "programaţi": să se expună pentru ca forţele de ordine să-i lichideze! Celelalte episoade colaterale şi complet necorelate, au fost doar încercări nereuşite de a profita de situaţie pentru a propaga mitul "marelui asalt împotriva lumii infidelilor", să transforme un asasinat la comandă într-un mare eveniment politic! De ce este nevoie de fumul acesta de tămîie, cu iz gros de terorism, adăugat? Pentru că "serviciile", nu doar în Franţa sau în SUA, ci în toate societăţile lumii de azi, cresc ca Făt Frumos, într-un an cît alţii în zece, au nevoie de salarii groase şi de o groază de lucruri cu care să se joace, cînd n-au mare treabă de făcut, iar toate astea costă bani, iar banii sunt "publici", adică trebuie scoşi de politicieni din buzunarul contribuabilului, pe cale "legală" şi bugetară! Drept pentru care, la unison, toată floarea cea vestită suflă în băşica "terorismului" doar doar s-o mai umfla niţel, să se sperie Grivei, prostul satului, şi să nu mai mîrîie cînd îi pune stapînul un nou impozit pe lăturile din care se hrăneşte; de os au parte doar dulăii, iar ăla vine cu aferenta scutire de taxe!

În sfîrşit, perdelele de fum sunt numai bune să înveşmînte goliciunea oamenilor politici. Cei care, în loc să se ocupe de întrebările şi răspunsurile necesare ieşirii Omului şi a omenilor din fundătura acestei tîrzii, degradate şi degradante modernităţi, preferă să se încoloneze într-o mare de mărşăluitori, undeva pe unul din bulevardele frumosului Paris. Dacă ar fi rămas un gest al oamenilor anonimi, ai Franţei, ori ai Europei, aş fi spus că merita făcut. Avea sens şi substanţă etică, de solidaritate umană, dacă nu chiar de rezistenţă. Confiscat de oamenii politici, el a fost tras, rău de tot, aproape de grotesc. Ceea ce sunt eu îndreptăţit să aştept de la Hollande, Merkel şi de la toţi ceilalţi responsabili ai guvernării din ţările Europei nu este o plimbare de solidaritate pe străzile Parisului, ci răspunsuri rapide şi credibile la problemele societăţii în care trăiesc. Soluţii care să-mi spună cine poartă răspunderea pentru răspîndirea necontrolată a Răului, sub toate formele, şi ce e de făcut pentru ca să mutăm politica, economia, religia, comunicarea şi toate celelalte aspecte ale vieţii sociale din lumea violenţei, într-una cu adevărat mai sigură, mai umană! Jocul cu perdelele de fum este, însă, mult mai uşor, chiar cu riscul masiv de intoxicare, deopotrivă, a celor care le produc, şi a celor peste mintea cărora sunt aruncate!