Jocuri şi farse

Nici nu a început să funcţioneze în noul mandat, că CNSAS a fost anulat. Complicităţile şi şantajul, arme ale fostei Securităţi, au reuşit să pună sub semnul întrebării relansarea acestei instituţii. Pentru cei ce aveau îndoieli că poliţia politică comunistă este încă influentă, proba este zdrobitoare. Pentru politicienii care au orchestrat mascarada alegerii lui Corneliu Turianu ori au profitat de context pentru a puncta contra concurenţilor, criza inaugurală a CNSAS acţionează ca un revelator. Nici Traian Băsescu, nici Emil Boc, nici Mircea Geoană nu mai sînt credibili cînd vorbesc de deconspirarea Securităţii. Dincolo de rezultatul "votului secret, democratic şi liber exprimat", declaraţiile celor trei sînt revelatoare: de la prezidenţiala "distanţa geografică şi ca interes", la "programul convingător al lui Turianu" pînă la argumentul că acordul privind preşedinţia lui Dumitrescu nu mai era de actualitate cîtă vreme Alianţa propunea doi candidaţi, diferenţele sînt minime. Astfel, după 16 ani, raportarea la trecutul comunist şi consecinţele sale rămîne încă actuală. Restanţele se acumulează, şi nu pot fi şterse.

Pentru Călin Popescu Tăriceanu situaţia de la CNSAS a oferit ocazia contra-atacului. Greşeala de calcul a PD, a pus acest partid în defensivă. Incapacitatea democraţilor de a accepta o soluţie simplă a tensionat teatral relaţiile, şi aşa încordate, dintre cele două partide. Tentaţia confiscării partidiste a subiectului a transferat o problemă morală în spaţiul celui mai vulgar conflict politic. Căci acordul în jurul lui Constantin Ticu Dumitrescu nu era unul politic, ci moral. Demonstraţia a fost făcută o dată în plus. Jus-tificările sînt inutile, căci faptele ţin de domeniul evidenţei.

Încercarea de a personaliza problema preşedinţiei Colegiului CNSAS nu poate oculta problema de fond: politica deconspirării poliţiei politice comuniste este în joc. Nici teza unei noi etape a conflictului din Alianţă şi din Coaliţie nu acoperă decît suprafaţa lucrurilor. Că nu politicile şi programele sau capacitatea de a forma echipa au contat în alegerea lui Corneliu Turianu, o demonstrează demisia lui Dan Lazea. Dacă acesta ar fi fost convins de noua structură de conducere, odată ales vicepreşedinte nu ar mai fi demisionat. De fapt, am asistat la reactivarea strategiilor diversioniste de compromitere a acţiunii de deconspirare a poliţiei politice comuniste. Dacă activitatea fostului Colegiu fusese minată de conflicte, de ineficienţă, iar lipsa unui cadru legislativ asigurator putea explica, chiar dacă superficial, eşecul CNSAS, revizuirea legislaţiei şi alegerea unui nou Colegiu apărea ca o bună ocazie de revigorare a instituţiei. Iar Constantin Ticu Dumitrescu era garantul moral al acestei acţiuni. Cuvîntul cheie în această operaţiune era credibilitate. Fără credibilitate, această întreprindere nu poate reuşi. Iar alegerea lui Corneliu Turianu a redus credibilitatea CNSAS la cote minime, a reactivat teza complotului securist, a compromis politicieni şi partide: altfel spus, a reuşit să pună totul sub semnul întrebării. Chiar dacă Turianu nu va mai fi preşedinte, situaţia va fi dificil de gestionat nu doar la CNSAS, ci şi în politica românească.

Pentru Alianţa DA, nimic nu va mai fi ca înainte. Odată scandalul CNSAS, vraja s-a rupt. Alianţele judeţene se desfac rînd pe rînd, iar contextul nu favorizează o strategie comună nici măcar pe termen mediu. Şi dacă PNL nu a cîştigat decisiv, PD cu siguranţă a pierdut mult. Chiar dacă noul său electorat nu este sensibil la problema Securităţii, îndoiala s-a instalat deja. Şi PSD a dovedit că schimbarea discursului politic nu este dublată de o transformare reală. Astfel, dacă după 16 ani, chiar şi informal, Securitatea influenţează politica româ-nească, iar partidele, lipsite de fond ideologic şi dominate de politicienii anilor "90, nu pot reacţiona.

Cum ar putea forţele politice să îşi asume responsabilităţile ce le revin în rezolvarea crizei CNSAS cîtă vreme au fost complice la o farsă? Cum ar putea Preşedintele să medieze acest conflict cînd pare doar un actor al unui scenariu pe care nu îl controlează? După decepţii şi eşecuri în serie societatea românească este sceptică, fără a abandona însă cererea de moralizare a politicii. Dar, fără deconspirarea poliţiei politice, reforma morală nu are nici un fundament, iar fără reformă morală politica rămîne doar un spaţiu pentru jocuri şi farse.