JOCURILE OLIMPICE Gimnastica, sursă de medalii şi faimă

Gimnastica feminină reprezintă cea mai sigură sursă de medalii pentru delegaţiile ţării noastre la Jocurile Olimpice. Din 1976 şi până în prezent, acest sport a contribuit constant la zestrea de medalii. Într-o situaţie similară s-a aflat şi canotajul, dar din păcate în acest an lucrurile s-au desfăşurat departe de aşteptări şi seria senzaţională a fost întreruptă. Este evident că sportul autohton trăieşte momente dificile, doar talentul unor sportivi şi abnegaţia unor antrenori reuşind, încă, să suplinească lipsa investiţiilor serioase în infrastructură. Cu nevoi mai puţine decât alte sporturi, dar şi cu o bază de selecţie din ce în ce mai îngustă, gimnastica reuşeşte să uimească. Este evident că actualele rezultate nu pot fi comparate cu cele din urmă cu 12 ani, dar marele câştig este reprezentat de faptul la fiecare ediţie a JO, gimnastica a adus cel puţin o medalie de aur.

Cu un lot destul de ciudat alcătuit, cu două sportive de peste 22 de ani (Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor), antrenorii lotului au reuşit să obţină rezultate în condiţiile în care concurenţa a devenit crâncenă la acest nivel. După medalia de bronz la echipe a venit aurul Sandrei Izbaşa la sărituri.Trebuie spus că în urmă cu 4 ani, la Beijing, unde a cucerit aurul olimpic la sol, sportiva nu a evoluat la sărituri, aparat la care a început să lucreze doar după revenirea lui Octavian Bellu şi Mariana Bitang la lotul olimpic de gimnastică. Sandra Izbaşa era convinsă că la această probă nu poate face performanţă: "Medalia asta înseamnă extrem de mult pentru mine, deşi sincer nu mă aşteptam, pentru că eram ultima în concurs. A fost destul de dificil, a trebuit să am nervii destul de tari, dar am reuşit. De când au venit Bellu şi Bitang am început să lucrez la sărituri. Le mulţumesc din suflet pentru că mi-au dezvoltat această abilitate pe acest aparat, care eu credeam că este mort pentru mine. Nu mă aşteptam nici la Europene, ce să mai zic de Olimpiadă. Aveam o săritură şi mai dificilă, dar antrenorii au dorit să fac două sărituri cât mai curate''.

Astăzi este posibil ca zestrea de medalii să crească, în cele două finale individuale ale zilei sunt patru sportive din ţara noastră care concureazăt: sol (Cătălina Ponor şi Sandra Izbaşa) şi bârnă (Cătălina Ponor, Diana Bulimar).

Primele mari performanţe ale gimnasticii româneşti sunt strâns legate de Nadia Comăneci şi de antrenorul acesteia, Bela Karoly. Acesta împreună cu soţia sa Martha au preluat lotul naţional în 1975, înaintea Campionatelor Europene, dând lovitura un an mai târziu la Jocurile Olimpice de la Montreal când Nadia a uimit lumea cu prima notă de 10 din istoria gimnasticii. În 1981, în locul lui Karoly a fost instalat Adrian Goreac, antrenor coordonator, care a colaborat cu Octavian Bellu până în 1990 când acesta din urmă a preluat frâiele lotului olimpic feminin de gimnastică. În cei 25 de ani de antrenorat, Bellu a adus ţării noastre nu mai puţin de 300 de medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene. Nici aici nu au lipsit scandalurile mai multe sportive plângându-se de relele tratamente la care erau supuse de antrenori, dar după o scurtă vâlvătaie totul a fot dat uitării. Acuzele nu au fost probate, dar cu toate acestea la un moment dat s-a produs ruptura, iar Bellu şi Bitang s-au retras pentru 4 ani, până în 2010, când au decis să revină.

În cei 36 de ani în care gimnastica a adus medalii de la fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice (cel puţin una de aur), Nadia Comăneci, Teodora Ungureanu, Emilia Eberle, Melita Ruth, Simona Păuca, Ecaterina Szabo, Daniela Silivaş, Lavinia Miloşovici, Simona Amânar, Maria Olaru, Andreea Răducan, Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa sunt doar câteva dintre fetele care alături de tehnicienii prezentaţi mai sus au făcut posibil acest lucru.