JOSEP BORRELL: "UE trebuie să renunţe la a concentra livrările de materii prime pe un singur furnizor"

V.G.
Internaţional / 21 noiembrie 2022

"UE trebuie să renunţe la a concentra livrările de materii prime pe un singur furnizor"

Uniunea Europeană trebuie să evite crearea de noi dependenţe şi să ofere o alternativă ţărilor partenere în contextul în care blocul comunitar îşi remodelează abordarea diplomatică după invadarea Ucrainei de către Rusia, a declarat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell pentru euractiv.com, relatează Agerpres.

''Nu căutăm să înlocuim alte parteneriate şi cu siguranţă nu suntem interesaţi de crearea de noi dependenţe'', a spus Borrell atunci când a fost întrebat dacă el consideră că există riscul ca europenii să repete greşelile făcute în relaţiile cu Rusia şi China.

"Blocul comunitar trebuie să renunţe la a concentra livrările de materii prime pe un singur furnizor. Aceasta este lecţia pe care cred că am învăţat-o din criza gazului'', a adăugat demnitarul european.

El s-a referit la scăderea dependenţei Europei de gazul rusesc de la 40% la numai 7% în prezent şi la necesitatea găsirii unor furnizori alternativi de resurse energetice.

''Central-asiaticii vor să aibă o relaţie cu Europa, dar dacă nu facem nimic, cu siguranţă alţii vor avea mai multă influenţă decât noi'', a explicat Borrell, în marja reuniunii UE-Asia Centrală din oraşul uzbek Samarkand.

Întrebat dacă UE este un partener mai atractiv în Asia Centrală şi în afara acesteia, Josep Borrell a spus că noua strategie a UE, numită Global Gateway, "este modul nostru de a ne arăta ambiţia şi prezenţa politică".

''Global Gateway s-ar putea să nu sune prea atractiv şi chinezii îşi vând eficient iniţiativa lor Belt and Road (aşa-numitul nou drum al mătăsii), care a fost lansată cu ani în urmă comparativ cu noi - iată de ce trebuie să ne implicăm mai mult'', a menţionat şeful diplomaţiei UE.

Totuşi, iniţiativa europeană, în valoare de 300 de miliarde de euro, a fost criticată pentru că nu furnizează suficientă putere financiară pentru a contracara iniţiativa chineză.

''Este adevărat că Global Gateway este doar la început, dar în prezent suntem deja cel mai important investitor în termeni agregaţi în Asia Centrală, ceea ce va continua'', a accentuat el.

Pe de altă parte, Josep Borrell a criticat lentoarea cu care sunt parafate acordurile comerciale ale UE.

''Trebuie să folosim instrumentele pe care le avem şi cel mai important este cu siguranţă reprezentat de relaţiile economice'', a spus demnitarul european.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb