Judecătoare la Bistriţa-Năsăud eliberată din funcţie

D.F.
Miscellanea / 12 noiembrie 2019

Judecătoare la Bistriţa-Năsăud eliberată din funcţie

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Bistriţa-Năsăud a Corinei Iacob, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni prin care se aduce atingere prestigiului profesiei.

Corina Iacob a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, la sfârşitul anului 2017, pentru luare de mită. În septembrie 2018, ea a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, după ce a depus la dosar un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Ulterior, magistraţii Instanţei Supreme au decis să menţină sentinţa pronunţată pe fond de Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătoarea Corina Iacob a fost acuzată că a dat o soluţie favorabilă în dosarul Alinei Puţura, pentru ca fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura să-l ajute pe fiul ei să ajungă notar.

Preşedintele Iohannis a semnat şi decretele privind eliberarea din funcţie a altor magistraţi ca urmare a pensionării acestora.

Astfel, şeful statului a semnat decretele privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Timiş a Alexandrinei Ioja, din funcţia de judecător la Curtea de Apel Cluj a Sorinei Siserman, funcţia de judecător la Curtea de Apel Timişoara a lui Florin-Aurel Moţiu, din funcţia de procuror a lui Remus Jugastru, procuror-şef Secţie urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, delegată în funcţia de procuror-şef Secţie urmărire penală la această unitate de parchet a Ramonei Carmen Diaconu, din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, delegată în funcţia de procuror general adjunct la această unitate de parchet a Danielei Costache, din funcţia de judecător la Tribunalul Maramureş a Simonei Camelia Oltean, din funcţia de judecător la Curtea de Apel Ploieşti a Cristinei Mihaela Moiceanu, din funcţia de judecător la Tribunalul Gorj, în prezent desemnată judecător de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Târgu Jiu a Carinei-Anda Morie, din funcţia de judecător la Tribunalul Neamţ lui Cristian-Eduard Botezatu, din funcţia de judecător la Curtea de Apel Cluj a Anei Ionescu, delegată în funcţia de preşedinte al Secţiei I civile a Curţii de Apel Cluj.

De asemenea, şeful statului a semnat şi decretul privind eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a Zarafinei Puiu ca urmare a neacordării avizului anual pentru menţinerea în funcţie după împlinirea vârstei de 65 de ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb