Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea de eliberare a fostului ministru Gabriel Sandu

A.C.
Anticorupţie / 1 noiembrie 2017

Gabriel Sandu (Sursa foto: captură Youtube)

Gabriel Sandu (Sursa foto: captură Youtube)

Actualizare 18:35

Judecătoria Sectorului 4 a admis, astăzi, cererea de eliberare condiţionată din închisoare a fostului ministru Gabriel Sandu, care execută o pedeapsă de trei ani închisoare în dosarul "Microsoft".

Decizia nu este însă definitivă şi poate fi contestată de DNA.

"Ultimii trei ani au fost de mare chin, cu fiecare iarnă în penitenciar. Am un băieţel de 5 ani. Am muncit 200 de zile, în fiecare zi m-am trezit la 5,00 dimineaţa şi am mers la muncă. Am participat la toate activităţile din penitenciar. Familia mea şi copiii mei au mai multă nevoie de mine", le-a spus Gabriel Sandu judecătorilor, potrivit Antena3.ro.

Avocatul său a susţinut că Gabriel Sandu îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat şi a cerut clemenţă.

"Domnul Sandu se află într-o situaţie delicată. Are un copil de 5 ani, pe care nu l-a văzut de când a intrat, nu a putut comunica cu acest copil. Practic, copilul nu îşi cunoaşte părintele, deoarece era mult prea mic atunci când tatăl a fost încarcerat. Pentru aceste motive, Gabriel Sandu consideră că este justificată acordarea clemenţei pentru a-şi putea întreţine familia", a declarat avocatul.

(G.F.)

-----------

Fostul ministru Gabriel Sandu, care execută pedeapsa de trei ani de închisoare primită în dosarul "Microsoft", a fost adus, miercuri, la Judecătoria Sectorului 4, unde a cerut eliberarea condiţionată, susţinând că merită să fie pus în libertate pentru că a încercat să se "îndrepte" în penitenciar, potrivit unei surse din presă.

Conform sursei, el a invocat că a muncit în penitenciar şi că, prin urmare, a obţinut o scădere a numărului de zile de pedeapsă, dar a invocat şi legea recursului compensatoriu, intrată recent în vigoare.

Gabriel Sandu le-a spus magistraţilor că a încercat să se îndrepte în penitenciar şi că vrea să fie alături de familia sa. El a mai spus că beneficiază de o scădere de aproape două luni din pedeapsă pentru că a muncit în penitenciar şi a invocat şi legea recursului compensatoriu, care a intrat în vigoare în 19 octombrie şi care prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate effectuate, informează News.ro.

Procurorul de şedinţă a cerut magistraţilor menţinerea în penitenciar a fostului ministru, cerând instanţei stabilirea unui termen de zece luni după care Gabriel Sandu să poată face o nouă eliberare condiţionată.

Instanţa a rămas în pronunţare. Decizia Judectătoriei Sectorului 4 nu va fi definitivă.

Conform sursei menţionate anterior, Gabriel Sandu - ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010 - este încarcerat la Penitenciarul Jilava.

Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş, condamnaţi şi ei în dosarul Microsoft, au fost eliberaţi condiţionat în 15 septembrie, respectiv în 3 octombrie.

În octombrie 2016, instanţa supremă a majorat pedepsele celor patru inculpaţi din dosarul "Microsoft" şi a dispus confiscarea de la aceştia a aproximativ 16 milioane de euro şi peste două milioane de dolari. Fostul primar Gheorghe Ştefan a primit pedeapsa cea mai grea, de şase ani de închisoare, majorată de la trei ani, fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat la trei ani, cu un an mai mult decât dispusese instanţa de fond, Dorin Cocoş a primit doi ani şi patru luni, la fel ca şi Nicolae Dumitru, care în fond fusese condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Potrivit sursei citate, judecarea dosarului "Microsoft" a început în 24 martie 2015 şi s-a încheiat luni 3 octombrie 2016, fiind vizat modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft timp de zece ani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit nouă milioane de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb