Jupiter Tonans

Tată al zeilor pentru romani, Jupiter, printre multiplele sale funcţii, abilităţi şi atribute îl avea şi pe acela de a folosi fulgerele împotriva celor care-i călcau voinţa sau unelteau împotriva lui. Interesant este faptul că, din punct de vedere lingvistic, atributul tunetului, al sunetului, a fost reţinut, deşi elementul determinant este totuşi uriaşa descărcare electrică ce-l paraliza sau transforma în cenuşă pe vinovat. Lucrul nu poate fi întîm-plător şi rostul ar putea proveni din efectele înfricoşătoare ale sunetelor ce însoţesc fulgerele. În timp ce focul îl pedepsea pe vinovat, sunetul era un avertisment înfricoşător pentru cei care eventual ar fi fost tentaţi să le calce pe urme vinovaţilor. Avea un larg şi nediscriminatoriu efect de descurajare! Se pare că acest efect a fost considerat mai important decît însăşi pedepsirea propriu-zisă a celor ce cădeau în dizgraţia jupiteriană.

Tema aceasta se dovedeşte semnificativă nu doar din perspectiva unei cercetări lingvistico-antropologice, ci şi din punct de vedere politic. Al politicii urmaşilor, urmaşilor Romei, mai precis cei lăsaţi la vatră sau rămaşi pe meleagurile noastre, balcano-dunăreano-pontice, blocaţi de iarna grea a anului 271 şi a retragerii aureliene.

De cînd se luptă cu deficienţele morale, politice şi funcţionale ale guvernului pe care l-a năşit cu lăutari şi zarvă mare, Preşedintele Băsescu a avut ocazia să joace roluri diferite, dar niciodată pe cel al "Tatălui", al lui Jupiter Tonans. Cel care, dispunînd de puterea fulgerelor, putea să-şi pedepsească fără nicio şansă de opoziţie, copiii. Greşelile masive de calcul şi bîlbîielile ulterioare ale Premierului, respectiv ale Ministrului Apărării, i-au oferit această şansă, în legătură cu propunerea de retragere a trupelor româneşti din Irak, care ba era propunere, ba era doar un subiect de dezbatere; ba era a liderilor PNL, ba era a unor membri ai Cabinetului; ba era o măsură disperată de a salva bieţii militari rămaşi fără suport logistic în teatrul de operaţiuni şi fără alocaţie bugetară pentru popotă, ba o grijă părintească să nu cumva să-şi piardă viaţa în pîrdalnicul cela de război. Ei bine, spre surpriza generală, mai ales a celor care au crezut cu tărie în ostilitatea hiperacidulată între Palatele Cotroceni şi Victoria, Preşedintele, spre deosebire de Jupiter, nu i-a trăznit pe "uneltitori", ci doar a tunat la ei. În loc să-l demită pe ministru, pe loc, să ceară demisia premierului şi să negocieze politic soluţia de guvern post-Tăriceanu, în cîteva ore, Preşe-dintele s-a mulţumit cu decla-raţii televizate, cu declaraţii de presă şi respectiv declaraţii ale purtătorilor săi de cuvînt. Întrebarea este de neocolit: De ce a refuzat Preşedintele Bă-ses-cu şansa care i s-a oferit?

O primă ipoteză ar fi că, în ciuda declaraţiilor drastice, de fapt, nici Preşedintele nu crede că vina celor doi ar fi chiar aşa de mare. La urma, urmei, ce-au făcut: s-au jucat şi ei de-a "oamenii de stat", încercînd să-i toarne nisip în galoşi. OK, june cu educaţiune, Preşedintele se face că nu aude, nu vede, dincolo de iritarea iniţială şi trece mai departe. Doar n-o să se pună şi el la mintea nărozilor!

A doua ipoteză ar fi că Preşedintele a urmărit să fructifice contrastul care îi era atît de favorabil. Pe de o parte, lipsa de judecată matură, improvizaţia, precipitarea, bîlbîiala şi penibilele încercări de argumentare, pe de altă parte precizia intervenţiei asiguratoare, fermitatea, maturitatea politică, calmul şi stăpînirea de sine a unui Preşedinte care vede şi veghează vigilent, dincolo de politica zilei, la apărarea Interesului Naţional. Rezultatul 3-0 la pauză pentru Băsescu şi 6-0 la final. Triumf, ovaţii, creşteri în sondaje de 10-15 puncte, telegrame de sprijin de la marii licurici care veghează asupra destinului nostru istoric şi vînt în pupa!

A treia ipoteză este aceea a calculului raţional. Ce complicaţii se nasc dacă Preşedintele forţează schimbarea ministrului apărării şi cere capul primului ministru acum? Ce şanse sînt să le obţină? Ce costuri are dacă eşuează? Ce se face dacă îi schimbă şi nu găseşte sprijin politic pentru o nouă formulă? Ce se întîmplă dacă schimbarea întîmpină rezistenţă masivă din partea unor capitale europene care ne-au avertizat că, pînă la 1 ianuarie 2007, pe meleagurile noastre nu vor să mai audă decît de pace, armonie şi reforme, cît mai multe reforme? Forţînd reduta liberală acum, Preşedintele s-ar putea trezi cu surpriza neplăcută că aceasta cedează! Ar avea de rezolvat problema dificilă a unui guvern minoritar sau ar fi obligat să negocieze nu numai cu "soluţia imorală", ci şi cu "soluţia inexistentă", care este PSD-ul. Mai rău, încă, ar pune în cîrca PD-ului sarcina guvernării minoritare, cu şanse mari ca acesta să se prăbuşească sub povară şi de unde nu este în stare să tragă după el o platformă prezidenţială, azi, mîine, ori la alegerile viitoare, ar putea să nu se mai poată remorca pînă în Parlament, nici pe el însuşi! Încă şi mai rău, Preşedintele s-ar vedea la mîna opoziţiei, oricare va fi aceea, în privinţa alegerii momentului pentru alegerile anticipate! Greu, foarte greu. Pentru satisfacţia unei victorii de moment, chiar şi cu lauri, Preşedintele ar putea plăti preţul propriului eşec, la viitoarele alegeri! Un tîrg pe care nu te dai în vînt să-l faci!

A patra ipoteză este aceea a neputinţei. În realitate, Preşedintele nu poate mai mult decît să-i certe mîniat pe cei care-i dau cu tifla. Toată lumea credea, bănuia, ştia, era sigură, că fulgerele există. Ei bine, iaca, ele lipsesc din dotarea Cotroceniului şi tot ce mai rămîne este zarva. Cei care au citit în textul Constituţiei această slăbiciune de fond, nu s-au înşelat, iar încercarea Preşedintelui de a se transforma în "jucător" ţine doar atît cît îi pasează mingea Executivul şi Legislativul. Dacă nu, nu!

În sfîrşit, ar mai fi şi ipoteza "complotului". Din superioare raţiuni de stat, ori care ţin de logica aderării la Uniunea Europeană, nimeni nu ştie care sunt acelea, dar toată lumea bănuie, Preşedintele şi Premierul au fost reduşi la un război de poziţii. Nimeni nu iese din tranşee, nimeni nu face străpungeri la baionetă. După Crăciun, ori după Sfîntul Vasile, se dă iar dezlegare la măcel şi atunci părţile sunt libere să iasă din tranşee.

Iar dacă toate aceste ipoteze nu vă satisfac în niciun fel nevoia de consonanţă logică şi emoţională, tot ce vă mai pot spune este că politica nu este nicăieri şi niciodată terenul acţiunilor raţionale prin excelenţă, în ciuda aparenţelor şi a iluziilor pe care ni le facem cu toţii!