Parchetul rus a cerut condamnarea la aproape zece ani de închisoare a unui fost puşcaş marin american, Trevor Reed, în vârstă de 28 de ani, originar din Texas, acuzat de agresarea a doi poliţişti ruşi, a anunţat tribunaul moscovit unde se desfăşoară procesul, relatează AFP şi News.ro
Trevor Reed este acuzat de agresarea a doi poliţişti, în august 2019, chemaţi la o petrecere la care tânărul se afla în stare de ebrietate.
Unul dintre poliţişti susţine că Trevor Reed a încercat să-l dezarmeze în timp ce era condus cu o maşină la un post de poliţie.
Celălalt a dat asigurări că a fost lovit în abdomen de către american.
Reed - menţinut în detenţie provizorie din august - a pledat nevinovat, însă a recunoscut că nu îşi aminteşte incidentul.
Parchetul rus a cerut miercuri ca tânărul texan să fie condamnat la nouă ani şi opt luni de închisoare - aproape pedeapsa maximă de zece ani de închisoare prevăzută de lege, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Tribunalului Golovinski de la Moscova.
Verdictul urmează să fie anunţat joi.
Dosarul Trevor Reed se desfăşoară în contextul în care în Rusia circulă zvonuri despre un eventual schimb de deţinuţi între Moscova şi Washington.
În iunie, alt fost puşcaş marin, Paul Whelan, care are totodată naţionalităţile britanică, irlandeză şi canadiană, a fost condamnat la 16 ani de închisoare cu privire la spionaj, o condamnare pe care Whelan şi apropiaţii săi o denunţă drept "politică".
Avocatul lui Whelan a evocat, după pronunţarea pedepsei, posibilitatea ca clientul său fie eliberat în schimbul eliberării a doi ruşi deţinuţi în Statele Unite, celebrul vânzător de armament Viktor Bout şi pilotul Konstantin Iaroşenko, deţinut cu privire la trafic de droguri.