Kaspersky: Atacurile cibernetice asupra gamerilor tineri au crescut cu 57% în 2022

S.B.
Miscellanea / 9 martie 2023

Kaspersky: Atacurile cibernetice asupra gamerilor tineri au crescut cu 57% în 2022

Experţii Kaspersky au descoperit faptul că infractorii cibernetici au lansat peste 7 milioane de atacuri asupra copiilor, prin intermediul jocurilor populare în 2022. Cel mai recent raport Kaspersky, intitulat "The dark side of kids' virtual gaming worlds", arată riscurile la care sunt supuşi tinerii gameri în online şi frecvenţa atacurilor concentrate asupra acestei categorii de vârstă, cu 57% mai multe faţă de 2021.

Paginile de phishing folosite de infractorii cibernetici care îi vizau pe tineri au imitat, în cea mai mare parte, titluri globale, inclusiv jocurile Roblox, Minecraft, Fortnite şi Apex Legends. Pentru a ajunge la dispozitivele părinţilor, infractorii cibernetici creează în mod intenţionat site-uri de jocuri false, stârnind interesul copiilor de a urma paginile de phishing şi de a descărca fişiere maliţioase.

În acest raport, experţii Kaspersky au analizat ameninţările legate de cele mai populare jocuri online pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani. Soluţiile de securitate Kaspersky au detectat peste 7 milioane de atacuri în perioada ianuarie - decembrie 2022. În 2021, infractorii cibernetici au iniţiat 4,5 milioane de atacuri, creşterea din 2022 fiind de 57%.

În 2022, 232.735 de gameri au accesat aproape 40.000 de fişiere, inclusiv programe malware şi aplicaţii nedorite, care erau deghizate în cele mai populare jocuri pentru copii. Având în vedere că, adesea, copiii de această vârstă nu au propriile computere şi se joacă de pe dispozitivele părinţilor, ameninţările răspândite de infractorii cibernetici vizează, cel mai probabil, obţinerea datelor de logare şi informaţiilor de pe cardurile de credit ale părinţilor.

În aceeaşi perioadă, aproape 40.000 de utilizatori au încercat să descarce un fişier maliţios, care imita Roblox, o platformă populară de jocuri pentru copii. Acest lucru a dus la o creştere cu 14% a numărului de victime, faţă de cei 33.000 de gameri atacaţi astfel în 2021. Având în vedere că jumătate din cei 60 de milioane de utilizatori Roblox au sub 13 ani, majoritatea victimelor vizate de aceste atacuri cibernetice sunt copii care nu au cunoştinţe de securitate cibernetică.

Potrivit statisticilor Kaspersky, paginile de phishing folosite de infractorii cibernetici care vizează tinerii jucători, au imitat în principal jocurile Roblox, Minecraft, Fortnite şi Apex Legends. În total, peste 878.000 de pagini de phishing au fost create pentru aceste patru jocuri în 2022.

Una dintre cele mai comune tehnici de inginerie socială - care vizează gamerii tineri - implică oferte de descărcare de cheat-uri şi mods populare pentru jocuri. Pe un site de phishing, utilizatorul poate primi un întreg manual despre instalarea acestora pe propriul computer.

Interesant este faptul că există instrucţiuni specifice, care subliniază necesitatea de a dezactiva antivirusul înainte de a instala un fişier. Este posibil ca acest lucru să nu alarmeze copiii, dar de obicei instrucţiunile sunt comunicate special pentru ca malware-ul să evite detectarea pe dispozitivul vizat. Cu cât antivirusul utilizatorului este dezactivat mai mult timp, cu atât mai multe informaţii pot fi colectate de pe calculator.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb