Katarina Barley, vicepreşedintele PE: "UE ar putea să aibă propriul arsenal nuclear"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Internaţional #Apărare / 15 februarie

Sursa foto: facebook / Katarina Barley

Sursa foto: facebook / Katarina Barley

English Version

Uniunea Europeană ar trebui să constituie un arsenal nuclear în urma declaraţiilor fostului preşedinte american Donald Trump, a declarat, în urmă cu două zile, Katarina Barley, vicepreşedinte al Parlamentului European şi cap de listă al Partidului Social Democrat German (SPD) pentru alegerile europarlamentare din acest an, potrivit site-ului Euractiv.

Sursa citată arată că într-un interviu acordat cotidianului german Der Tagesspiegel, Katarina Barley a pus sub semnul întrebării fiabilitatea protecţiei nucleare americane şi a spus: "Având în vedere ultimele declaraţii ale lui Donald Trump, nu mai putem conta pe o astfel de protecţie. Din perspectiva apărării europene, necesitatea ca UE să aibă capacităţi militare nucleare ar putea deveni, de asemenea, o temă de discuţie".

Oficialul german a precizat că în prezent politica de descurajare nucleară în Europa este în mâinile NATO, ceea ce înseamnă că UE depinde de protecţia arsenalului nuclear american.

Declaraţia vicepreşedintelui Parlamentului Europeran are loc în contextul în care la finalul săptămânii trecute Donald Trump a declarat că aliaţii NATO nu merită să fie protejaţi dacă nu îşi îndeplinesc angajamentele de cheltuieli şi a afirmat că, în cazul în care ar redeveni preşedinte al SUA, nu îi va pe aliaţii NATO care nu îşi îndeplinesc obligaţiile financiare, în cazul unui atac din partea Federaţiei Ruse.

Afirmaţiile Katarinei Barley a iscat o dezbatere în rândul clasei politice din Germania, iar colegul ei de partid, deputatul Ralf Stegner, a declarat pentru Spiegel că ideea privind constituirea unui arsenal nuclear european este "extrem de periculoasă şi iresponsabilă".

Anton Horeiter, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene şi membru al partidului Verzilor, partener de coaliţie al SPD, a pus sub semnul întrebării întregul concept: "Cum ar trebui să arate structura sa de comandă şi cine ar decide despre desfăşurarea sa?".

Marie-Agnes Strack-Zimmermann, cap de listă a liberalilor germani (FDP) pentru europarlamentare şi susţinătoare a conceptului unei armate europene, a amintit că, dacă Statele Unite nu mai reuşesc să asigure protecţia aliaţilor europeni, Franţa are propriile arme nucleare.

Martin Schirdewan, copreşedintele Grupului Stânga din Parlamentul European, a declarat că "mai multe bombe nucleare nu vor face lumea mai sigură".

Declaraţia Katarinei Barley nu a trecut neobservată de şeful NATO, Jens Stoltenberg, care, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută ieri, înaintea reuniunii de astăzi a miniştrilor apărării din statele membre ale Alianţei, a spus: "Avem capacităţi nucleare şi ele ne-au fost furnizate pentru a fi folosite drept ultimă garanţie pentru apărarea aliaţilor de zeci de ani. Acesta reprezintă un acord stabilit în cadrul NATO. Am căzut de acord cu privire la procedurile de comandă şi control, la practică, la exerciţiile făcute împreună, şi aceasta priveşte desigur implicarea SUA în Europa din punct de vedere al armelor nucleare, dar şi oferirea de către statele membre a planurilor, infrastructurii şi suportului pentru ca echipamentele nucleare să fie funcţionale, operaţionale şi sigure. Această colaborare a funcţionat şi vom continua să ne asigurăm că ea se desfăşoară în condiţii de securitate. Menţionez că unii aliaţi europeni au deja propriile arme nucleare şi aici mă refer la Marea Britanie şi Franţa".

Cu alte cuvinte, Secretarul General al NATO a lăsat să se înţeleagă că, deşi nu ia în considerare declaraţiile lui Donald Trump, Europa nu va rămâne descoperită, atât timp cât Marea Britanie şi Franţa îi pot asigura arsenalul nuclear ca ultimă garanţie pentru apărarea statelor membre ale alianţei.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. Dorinela, da cu pareri in domenii de care habar nu are,

    oare unde sunt politicienii adevarati de mare calitate 

    1. Dupa mintea ta,o rfi in Rusia!

      Rusofobule,

      dar ceva idei proprii de calitate nu ai,

      numai prostioare anti rusesti  

    nu lasati chibriturile pe mina copiilor , cine pune mina pe arme provoaca ! aluzie si la ucraina care a respins neutralitatea si la altii , rusia intii sa termine cu bine ce a inceput ca pe urma se linistesc, cum sa fie capabila o tara de 144 mil fara chef de lupta sa declanseze un razboi conventional contra a 700 mil cu america stind de rezerva daca vreti ca nu mai conteaza daca e in nato sau nu , trump are doar 4 ani la comanda ,companiile de armament sint disperate sa-si vinda marfa nemaicontind numarul mortilor

    1. O sa stam cu toate gurile de foc atintite spre voi si atunci o sa va linistiti, ca atfel crapati

      Paza buna, trece primejdia rea. De ce crezi ca Rusii stau linistiti acolo la ei, chiar dc sutn agresivi cu vecinii. Au arsenal nuclear. Vezi ca ei ne ameninta pe noi in Europa cu nucleara, nu pe americani care le da inapoi inzecit.

      Desi americanii sunt cel mai mare sustinator al Ucrainei. Ameninta si ei pe cine pot. Asta e singura solutie din pacate Arsenal nuclear, si i-ai linistitt pe toti. Definitiv. 

    Nu ar trebui sa uitati cine a facut bomba atomica si cine va avea in curind posibilitatea de a apara nuclear Europa altcineva decit SUA M.B. sau Franta .toptul se precipita .Doamna cu pricina stie ea ce stie .

    1. UE din punct de vedere militar, e aproape ZERO,

      este la cheremul USA,

      asta e, ne place sau nu 

      Privește în viitor

      germania?

      ca de fapt sua au facut primii, thanks God.

      si apoi legenda spune ca rusii au furat planurile de la nemti, care inca nu au ajuns la finala cu nucleara si asa si-au facut si ei. 

    Au inceput si femeile sa prinda gustul razboiului , s-a intors lumea cu susul in jos !

    1. arata o singura femeie care a inceput vreodata un razboi

      arsenalul e pt protectie si evitare razboi, tocmai

      margaret thatcer, daca nu stii de ce te bagi ?

      ce razboi a inceput margaret thacher?? raspuns , nici unul. s-au aparat ca le-au invadat argentinienii niste insule atat. si nici macar n-a fost declarat razboi. asa ca, va l e a.

      Hahahaaha, anonim esti, anonim ramai

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb