KazMunayGas, la capătul răbdării cu statul român

A.S.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 iulie 2016

KazMunayGas, la capătul răbdării cu statul român

Azamat Zhangulov: "Business-ul trebuie să fie separat de politică"

Purtătorul de cuvânt al Guvernului: "Cioloş a spus premierului kazah că, în acest moment, nu poate influenţa statul român, autorităţile judiciare şi ancheta în curs a procurorilor"

Conducerea KazMunayGas pare că a ajuns cu răbdarea aproape de final în negocierile cu statul român, anunţând, ieri, că intenţionează să se adreseze instanţelor internaţionale de judecată, dacă diferendele cu autorităţile noastre nu se vor soluţiona amiabil în următoarele 3-6 luni.

În condiţiile în care, în acest sfârşit de an, vor fi organizate alegeri parlamentare, având ca finalitate instalarea unui nou guvern, şansele de rezolvare a problemelor dintre statul român şi compania KazMunayGas în această perioadă sunt destul de reduse, fiind de notorietate faptul că politicienii nu doresc să-şi asume anumite teme prin care ar putea fi atacaţi în campania electorală.

Diferendul de arbitraj priveşte tratamentul aplicat de autorităţile române investiţiilor realizate de KazMunayGas NC şi KMG International în subsidiarele din România.

Azamat Zhangulov, Vice Preşedinte Senior al KMG International a declarat ieri: "Suntem mereu disponibili să îi explicăm Guvernului României nevoia ca investiţiile noastre să fie protejate, în baza cadrului legislativ în vigoare. Ne menţinem angajamentul de a ne continua investiţiile în România şi de a dezvolta în continuare pe baza premiselor deja existente. Totuşi, nu putem investi şi mai mult capital dacă autorităţile nu demonstrează respect pentru lege. Dacă nu va fi găsită nicio soluţie, suntem obligaţi să utilizăm toate mijloacele legale pentru a ne apăra drepturile şi a obţine compensaţii, incluzând arbitrajul internaţional împotriva statului român. Totuşi, sperăm sincer că o soluţie amiabilă poate fi încă găsită, care să ne permită să ne continuăm investiţiile în România astfel încât să contribuim la obiectivul României de a deveni un hub energetic important în regiunea Mării Negre".

În opinia reprezentantului KMG International, compania are obligaţia faţă de acţionari să-şi menţină activele în forma lor şi să le dezvolte, ceea ce este în afara calendarului politic. "Business-ul trebuie să fie separat de politică", a adăugat oficialul companiei petroliere.

Compania Naţională JSC KazMunayGas (KMG) şi KMG International NV (KMGI) au transmis, săptămâna trecută, autorităţilor nostre o Notificare formulată în baza tratatelor privind protejarea investiţiilor - având ca temei prevederile Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Kazahstan, ale Acordului între Guvernul Regatului Ţărilor de Jos şi Guvernul României şi ale Tratatului Cartei Energiei. Transmiterea Notificării formulate în baza tratatelor privind protejarea investiţiilor reprezintă primul pas procedural care ar putea conduce la o dispută de arbitraj între un investitor şi ţara unde acesta a realizat investiţia.

Diferendul de arbitraj priveşte tratamentul aplicat de autorităţile române investiţiilor realizate de KazMunayGas NC şi KMG International în subsidiarele din România, şi anume: Rompetrol SA (în prezent Oilfield Exploration Business Solutions SA, Oilfield), Vega SA (Vega), Rompetrol Rafinare SA (RRC) şi alte companii româneşti.

Scrisoarea companiilor KazMunayGas către Guvernul României detaliază indisponibilizarea unor active în valoare totală de peste 2,1 miliarde de dolari şi convingerea companiei că aparent autorităţile intenţionează să pună sechestru şi să naţionalizeze activele firmei.

Zhangulov a spus că sechestrul DIICOT existent asupra activelor companiei şi faptul că nu pot fi executate anumite tranzacţii duc la acumularea unor prejudicii pe care compania va încerca să le recupereze în instanţă de la statul român. "Ceea ce ne dorim este să ne continuăm activitatea în România, să explorăm oportunităţile de business existente în România, să continuăm să plătim taxe la bugetul de stat, care sunt de aproape un miliard de euro anual, precum şi să creştem profitul şi beneficiile pentru acţionarii noştri", a completat oficialul Rompetrol.

Despre negocierile cu compania chineză CEFC, Zhangulov a precizat: "Acum discutăm cu privire la paşii care vor urma, pentru că această tranzacţie este foarte importantă pentru compania noastră. Tranzacţia stă în picioare şi continuă. Trebuie să vedem cum o vom putea face, în ce condiţii, dar credem că putem continua. Am stabilit o structură şi nu ne dorim să o modificăm".

Financial Times a relatat, ieri, că Rompetrol a demarat acţiunile în justiţie împotriva României, după ce procurorii DIICOT au instituit sechestru pe rafinăria Petromidia, într-un dosar penal ce vizează modul în care aceasta a fost privatizată, întrerupând astfel planurile societăţii cu privire la vânzarea unui pachet de acţiuni la KMG International, actuala denumire a Rompetrol Group, către o firmă chineză.

La finele lunii aprilie, KazMunayGas a semnat un acord cu compania chineză CEFC pentru vânzarea unui pachet de 51% din acţiunile KMG International, unde este acţionar majoritar, pentru suma de 680 de milioane de dolari. Câteva zile mai târziu, procurorii DIICOT au pus sechestru pe rafinăria Petromidia şi pe bunurile mobile şi imobile ale KazMunayGas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA şi SC Rompetrol Rafinare SA, în vederea recuperării sumelor de 1.724.168.825 lei, 290.786.616 dolari şi 34.941.924 de euro, în dosarul Rompetrol II.

"România îşi utilizează puterea guvernamentală pentru a submina o tranzacţie şi a renaţionaliza activele", se arată în scrisoarea trimisă Guvernului român, citată de publicaţia britanică, potrivit Agerpres.

KazMunayGas a respins acuzaţiile formulate de procurorii DIICOT susţinând că a cumpărat rafinăria Petromidia în 2007, la câţiva ani după încheierea privatizării şi, de asemenea, a avut aprobarea autorităţilor române. "Acest dosar nu are nicio legătură cu noi", a declarat directorul general adjunct de la KazMunayGas, Daniyar Berlibayev.

Potrivit acestuia, acţiunile statului român au dus deja la amânarea încheierii tranzacţiei cu CEFC, din luna octombrie până la finele acestui an. "În aceste condiţii, nu este posibilă finalizarea tranzacţiei", a subliniat Daniyar Berlibayev. Potrivit termenilor acordului semnat de KazMunayGas şi CEFC, cele două companii au promis că în viitor vor face investiţii de trei miliarde de dolari, însă, în prezent, acestea se uită mai degrabă la Georgia şi Bulgaria decât la România, a declarat vicepreşedintele KMG International, Azamat Zhangulov.

Iolu: KazMunayGas a trimis Guvernului o notificare de consultări

KazMunayGas a trimis Guvernului o notificare în care cere începerea perioadei de consultări cu statul român în problema sechestrului impus companiei de autorităţile judiciare, a precizat, ieri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

Oficialul guvernamental a precizat: "În data de 25 iulie, (...) KazMunay a trimis o notificare de consultări, în baza tratatelor de investiţii cu Olanda şi Kazahstan, în care cer începerea perioadei de consultări cu statul român - şi repet: de consultări, deocamdată - în problema sechestrului impus de autorităţile judiciare. Asta e o etapă precontencioasă, aşadar nu s-a ajuns încă la arbitraj internaţional, aşa cum a apărut în «Financial Times». (...) Se ocupă în acest moment Guvernul de această problemă în principal pentru a proteja interesele statului român".

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că premierul Dacian Cioloş a discutat, în Mongolia, cu prim-ministrul din Kazahstan, Karim Massimov, în timpul discuţiilor fiind abordat şi subiectul Rompetrol: "La întâlnirea din Mongolia a premierului Dacian Cioloş s-au discutat mai multe probleme. A fost ridicată problema Rompetrol de către premierul kazah, dar nu s-a intrat în detalii. (...) Premierul român a spus că în acest moment nu poate influenţa statul român, autorităţile judiciare şi ancheta în curs a procurorilor".

Acesta a făcut referire şi la memorandumul privind Rompetrol, precizând că Ministerul Energiei are un calendar de implementare a acestuia: "Ministerul Energiei are un calendar de implementare a memorandumului (...) şi s-au făcut demersuri în acest sens".

Deţinut de compania naţională de petrol şi gaze KazMunayGas din Kazahstan, KMG International desfăşoară operaţiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, extracţie şi servicii industriale pe 12 pieţe importante. În România, Grupul operează rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de procesare de 5 milioane de tone de ţiţei pe an, Rafinăria Vega Ploieşti - cea mai veche unitate de acest fel, aflată în operare din 1905, dar şi peste 700 de puncte de alimentare cu carburanţi, 230 de staţii distribuţie GPL, 9.000 de puncte de distribuţie butelii, 3 staţii de îmbuteliere GPL şi 6 depozite.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Bine ca Kazmunaigas a ajuns cu răbdarea la sfârșit!

    Dar statul român?!? 

    Nu trebuia sa primească șapte sute de milioane de dolari de la KMG?  

    Dar fondul de un miliard de dolari? 

    Mai bine ne-ar spune conducerea KMG cat i-au dat spaga lui Ponta sa-i ierte de datorii!

    Daca statul roman va reusi sa ''le sufle'' rafinaria kazahilor,cred ca il vor turna si pe Ponta.Asa ca sunt sanse sa aflam cat a incasat premierul social si democrat.

    1. Mai am o speranta sa intervina DNA ca sa vedem cine a fost corupt din Guvern pentru acea tampenie de memorandum in defavoarea Romaniei. Cum ai renuntat la 600 milioane de dolari pentru o promisiune.....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb