Kingfisher, compania mamă a Brico Depôt România, a anunţat, astăzi, că a semnat contractul de achiziţie a 100% din acţiunile Praktiker România de la omul de afaceri turc Omer Susli.
Adela Smeu, CEO Brico Depôt România, a declarat, într-un comunicat de presă trimis Redacţiei: "România are o piaţă de bricolaj şi amenajări interioare atractivă, în creştere, şi am avut mereu intenţia ca pe termen mediu să ne creştem cota de piaţă. Sub rezerva aprobării Consiliului Concurenţei, achiziţia strategică a Praktiker România, împreună cu structura magazinelor Brico Depôt, ne oferă o prezenţă puternică în toată ţara".
Bricostore România, compania care operează lanţul de magazine de bricolaj Brico Depot şi care a fost achiziţionată de Kingfisher, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 657 milioane de lei (146 de milioane de euro), în creştere cu 8% faţă de 2015, potrivit News.ro.
Praktiker România a înregistrat în 2016 afaceri de 627 milioane lei (139 milioane euro), în creştere cu 3,3% faţă de 2015, potrivit bilanţului depus la Ministerul Finanţelor.
În 2016, retailerul a înregistrat pierderi de 2,5 milioane euro, la fel ca şi în 2015, după ce în 2014 a raportat un profit de peste 20,4 milioane euro.
Praktiker a anunţat în martie că până la finalul acestui an intenţionează să ajungă la 20 de magazine modernizate şi redeschise, din cele 27 existente la nivel naţional.