LA SPITALUL MILITAR DIN CAPITALĂ: Procedură chirurgicală în premieră naţională

T.T.
Miscellanea / 23 ianuarie 2019

Procedură chirurgicală în premieră naţională

Medicii de la Centrul de Boli Cardiovasculare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" au realizat, în premieră naţională, o procedură chirurgicală de implantare a unui dispozitiv pentru reducerea aritmiilor ventriculare maligne asociate insuficienţei cardiace avansate, pacientul având 68 de ani.

Pacientul supus operaţiei a fost în evidenţa Clinicii Cardiologie I cu diagnosticul de insuficienţă cardiacă avansată (clasa III NYHA), care se manifesta clinic prin oboseală la eforturi minime, dispnee de repaus, context complicat şi de riscul aritmic.

Procedura a fost realizată de o echipă medicală mixtă, constituită din Mihai Dumitraşcu, medic primar chirurgie vasculară, Tudor Păduraru, medic primar ATI, şi Silviu Dumitrescu, medic primar Cardiologie, şef Secţie Cardiologie 1, potrivit unui comunicat publicat, astăzi, pe site-ul instituţiei.

"Acest tip de tratament se adresează pacienţilor cu insuficienţă cardiacă avansată (clasă III NYHHA), cu disfuncţie sistolică de ventricul stâng (fracţia de ejecţie a ventriculului stâng mai mică de 35%). Dispozitivul este o soluţie terapeutică inovativă, care are ca obiectiv restabilirea echilibrului sistemului nervos vegetativ prin reducerea suprastimulării simpato-adrenergice care apare în insuficienţa cardiacă şi constituie un mecanism important de progresie a bolii. Implantul dispozitivului are ca obiectiv ameliorarea simptomelor de insuficienţă cardiacă prin îmbunătăţirea performanţei cardiace şi reducerea riscului de apariţie a aritmiilor ventriculare maligne asociate insuficienţei cardiace, factor care poate conduce la moartea subită cardiacă de cauză aritmică, aceasta reprezentând una dintre principalele modalităţi de deces în cazul acestor pacienţi", se notează în comunicat.

Procedura medicală a fost realizată printr-o intervenţie chirugicală asemănătoare cu cea aplicată în cazul protocoalelor de tratament al tulburărilor de ritm şi conducere asociate insuficienţei cardiace prin intermediul terapiilor non-farmacologice (terapie de resincronizare cardiacă CRT - Cardiac Resyncronisation Therapy -; defibrilator cardiac implantabil ICD - Implantable Defibrillator Cardioverter -; pacemaker). Generatorul de puls a fost plasat în fosa subclaviculară, iar un electrod de stimulare a fost poziţionat la nivelul nervului vag la nivel cervical.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Superba inovatie

    Un pacient cu insuficienta cardiaca cronica si fractie de ejectie vs 50%.

    Cum va pot contacta? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb