Lanţul slăbiciunilor din energie - secetă, scumpiri, speculaţii

Preţul energiei tranzacţionată pe OPCOM, pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), bate record după record. Pentru 29 august, vârful de preţ a fost de 800 euro/Mwh. Dacă tragem cu ochiul la tranzacţiile efectuate cu un an în urmă, în 29 august 2021, vârful de preţ a fost la 453 lei/MWh, cu o medie de 446 lei. Comparând cu maximul de 3.905 lei şi media de 3.559 lei pentru începutul acestei săptămâni, înţelegem îngrijorarea oficialilor europeni şi autohtoni.

Preţul a depăşit de mult cele mai pesimiste aşteptări, iar situaţia este destul de neplăcută în toată Europa, nu doar în România (vezi grafic).

La nivelul zilei de 23 august, preţul energiei fusese de 616 euro/MWh în România, Bulgaria, Grecia şi Slovacia, 636 euro în Marea Britanie, 600 în Germania, dar 324 în Norvegia, 387 în Polonia, 182 în Spania. În afara UE, aveam sub 200 euro/MWh în Turcia şi în jur de 40 euro/ MWh în Rusia.

Preţurile sunt mari, dar faptul că în unele locuri sunt foarte mari, iar în altele doar mari ţine de cantităţile produse intern, de sursele de producere a energiei (Norvegia are gaz propriu suficient, Polonia produce mult pe cărbune, Spania a negociat cu UE un reper de 50 euro/MWh pentru gazul folosit la producerea energiei electrice, gaz care vine din Algeria, iar şansa spaniolilor este o slabă interconectare cu ţările din jur, fapt ce îi ajută să nu exporte subvenţiile pe scară largă), dar şi de comportamentul speculativ al pieţelor.

Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), subliniază că preţurile sunt mai mari la noi decât prin alte părţi pentru că avem un deficit semnificativ de producţie acum care nu poate fi suplinit decât importând, la preţurile cele mai mari: "În Polonia energia electrică e mai ieftină pentru că au surplus şi exportă. În plus, acolo s-a păstrat o componentă semnificativă de producţie pe bază de cărbune. Spre deosebire de noi, care am închis astfel de capacităţi, polonezii le-au retehnologizat şi au acum o alternativă la explozia preţului gazelor".

În opinia lui Alexandru Moldovan, director Energy Center, în România, grosul tranzacţiilor a ajuns să se facă în piaţa spot PZU -, iar acest fapt încurajează speculatorii care au cumpărat energie la termen, la preţ mult mai redus, să o vândă acum în piaţa zilei următoare la un preţ mult mai mare".

Dacă adăugăm la tentaţiile de speculă, odată cu creşterea preţurilor, penuria generată de secetă şi de vântul care a bătut mai puţin, vom avea un amestec exploziv care poate pune pe butuci economia la iarnă. De remarcat că, în acest moment, potrivit unor surse din piaţă, au ajuns să cumpere energie parcurile eoliene şi chiar Hidroelectrica, aceasta din urmă cumpărând energie, în contextul producţiei în scădere, pentru a-şi onora contractele de livrare semnate anterior.

• Ce este de făcut?

Schema de plafonare gândită în România, prin care statul decontează acum, şi speculatiile traderilor care sunt avantajaţi de creşterea preţurilor câtă vreme au cumpărat la termen energie mai ieftină (pe site-ul OPCOM, energia cu livrare în decembrie costă 582 lei faţă de vârful de 3905 lei din 29 august, numai că nimeni nu prea mai vinde energie la termen...) e clar că nu pot rezista pe termen lung.

Chiar dacă statul îşi recuperează o parte din bani prin impozitarea producătorilor/traderilor, până sunt gândite scheme de protecţie a industriei riscăm să ne trezim cu lacătele puse pe mare parte din economie şi cu o inflaţie galopantă, deoarece preţurile tot mai mari din energie se mută în preţurile de producţie.

În plus, furnizorii trec prin dificultăţi financiare la rândul lor, banii promişi de stat vin cu mare întârziere, iar băncile încep să refuze să-i crediteze sau să o facă la costuri din ce în ce mai mari.

Ce este de făcut? Dintre variantele dure vehiculate până acum în mediul politic pentru uşurarea situaţiei din piaţa de energie ar fi de luat în calcul descurajarea tradingului (eventual producătorii să rămână singurii traderi), reducerea ponderii PZU, revenirea la preţuri reglementate în paralel cu descurajarea exporturilor.

Sau variante cu bătaie mai lungă precum scăderea ponderii certificatelor verzi la nivel european pentru contractele viitoare şi o formă mai soft a reglementărilor vizând reducerea emisiilor de carbon.

Printre soluţiile propuse de Asociaţia Energia Inteligentă se numără separarea activităţii de trading de cea de furnizare gaze, derulată de aceeaşi firmă (gazele achiziţionate pentru portofoliul propriu de clienţi nu vor mai fi folosite speculativ în piaţă),obligaţia ca fiecare factură să conţină în mod explicit marja comercială pe care o practică fiecare vânzător (clienţii ar evita furnizorii scumpi), reglementarea marjei comerciale, impunerea unui model de impozitare inovativ al profiturilor furnizorilor, cu scopul unic de a reduce nivelul preţului şi nu doar de a colecta bani la bugetul de stat.

Cert este că, în condiţii de penurie, orice strategie este limitată ca efecte, dar absenţa oricărei strategii, eventual a uneia la nivel european, ar putea genera efecte cu adevărat dramatice în perioada următoare (şomaj catastrofal, oameni care să facă focul cu lemne în apartamente în mijlocul Europei, întreruperi periodice pentru economisirea resurselor ca în epoca de aur din Romania şi deconectări repetate petru neplatnici etc.).