Lanţul stricat al proprietăţii private

Goldman Sachs avea dreptate când decreta că doar cei bogaţi ar trebui să posede case.

Mi se pare ceva normal.

Chiar este.

Omul ştie ce zice, ba e şi delicat, folosind condiţionalul "ar trebui" şi nu dictatorialul "trebuie!"

Ceea ce nu înseamnă că cei săraci posedă ceva.

Ceea ce nu înseamnă că cei săraci n-ar "trebui" să cumpere case.

Din Contră.

Încerc o traducere a delimitării sachsiene subliminale: "Numai cei bogaţi ar trebui să posede case, cei săraci doar să le cumpere, pentru că oricum nu ajung să le posede".

De ce?

Pentru că băncile nu te lasă, sau mai exact "banksterii", cum li se spune mai nou în America, care nu este o democraţie, cum se declară, ci o republică constituţională. În ultimii zece ani peste 9 (nouă!) milioane de americani şi-au pierdut casele în urma executării silite ("foreclosure"), mai exact executării frauduloase, ("fraudclosure") cum o numesc toţi cei atinşi de flagel.

Dar cum anume nu te lasă banksterii să te bucuri de casa cumpărată pe credit?

În cartea lui, "Lanţul titlului de proprietate", David Dayen ne iluminează: "Cumpărarea caselor cu bani împrumutaţi a necesitat dintotdeauna două contracte. Primul este împrumutul în sine, promisiunea împrumutatului de a rambursa împrumutătorul. Al doilea este ipoteca, prin care pune zălog pe casă, în cazul în care împrumutatul intră în imposibilitate de plată. În vechime, împrumutătorul deţinea ambele contracte. Dar pe piaţa actuală împrumutătorul pasează în mod tipic atât creditul cât şi ipoteca, doi cartofi fierbinţi, unei alte bănci, apoi banca aceea le poate pasa următoarelor, ş.a.m.d. Acesta este aşa numitul proces de "securitizare".

Aduce cu un cuvânt drag nouă, "securizarea". Care face posibilă constituirea lanţului fraudulos.

Okay, aceasta e matricea care face posibilă fraudarea, tunul imobiliar perpetuat.

Atât creditul cât şi ipoteca au nevoie de hârtie şi semnături, pentru că fără o semnătură identificabilă a unei fiinţe umane nici un document nu poate fi transferat în mod legal. Iar băncile s-au cam săturat de această reglementare care încetineşte fenomenul şi periclitează profitul. Aşa că au transferat de-a valma fără să le mai pese de chestii "tehnice". Există un stoc abundent de semnături "securitizate" electronic. Astfel, victimele imobiliare s-au pomenit uşurate de acareturi fără să ştie exact cine sau ce a înfipt arma crimei în bunurile lor.

Până când s-a trezit o deşteaptă care să bruieze schema.

Lisa Epstein, o asistentă oncologică, ia problema în mână, scormonind printre documentele disponibile accesului public, şi află că banca executorie nu poate dovedi înhăţarea legală a contractului ei ipotecar. Când dă banksterii în judecată, avocaţii lor prezintă un document datat cu trei luni "după" ce i se serviseră actele de executare silită!

În acest moment, Lisa se întâlneşte cu Michael Redman, un dealer de automobile, care avusese o experienţă similară, iar acesta o convinge să publice online un ghid de demascare a fraudelor ipotecare. Ceea ce îi conduce la o a treia persoană, Lynn Szymoniak, avocată, care tocmai investiga semnăturile actelor de executare silită a propriei locuinţe, doar ca să descopere că unul dintre semnatari se găsea la ora semnării în puşcărie, pentru escrocherii cu acte false.

Triumviratul astfel creat, n-a mai durat mult până s-a instituit un "cătun" al executaţiilor frauduloase, un focar al deratizării banksterilor. Şi uite-aşa ies la lumină alte grozăvii imobiliare, după ce cartea lui David Dayen a fost publicată în mai, 2016, documentând în principal cazuri din 2008 - 2010.

Unui tip din Arizona, bannksterii i s-au furişat fraudulos în casă şi i-au schimbat broaştele uşilor, deşi proprietatea era sub protecţia legilor falimentului.

Altul, din New Mexico, a supravieţuit două atacuri de executare frauduloasă, doar ca să se confrunte în prezent cu un al treilea, din partea altei bănci.

Şi acum, capodopera. O tipă care îşi plătea cu religiozitate ratele la bancă vrea o reducere amiabilă a sumei lunare fiindcă începuse să aibă mici probleme financiare. Cei de la bancă îi spun că se poate, dar pentru că femeia are un cazier de creditare impecabil ar fi bine ca înainte de cererea oficială să rateze trei rate, iar apoi va primi acceptul bancar. L-a primit sub forma unui act de executare silită.

Sinucidere silită.

Aşa că la noi se pare că e vorba de epoca de piatră, în sens bun, paradiziac, a asaltului banksterilor.

Noi ne rugăm de bănci să ne ia amărâtele de case ca să scăpăm de datorii.

Dar băncile strâmbă din nas, jinduind după "vieţaşi".

Poţi să le condamni?

Greu. În America, amărâţii lor n-au obţinut decât câteva recompense, dar nici o condamnare a banksterilor.

Greşesc, a fost una singură, pentru că o bancă a dat în judecată persoana care a semnat un transfer pocit, au judecat-o şi-au condamnat-o pentru că prin neprofesionalism prejudiciase o instituţie bancară.

Neprofesionalism fraudulos, asta da nasolie la dosar.

De ce e America republică constituţională şi nu democraţie, cea mai tare democraţie de pe Terra?

Pentru că democraţia întotdeauna duce la dictatură, mi se spune în cască.

Casca de pe creier.