Laserul de la Măgurele a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume

D.V.
Miscellanea / 13 martie 2019

Laserul de la Măgurele a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume

Laserul de la Măgurele, proiect cofinanţat din fonduri europene cu 311 milioane de euro, a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume. Guvernul organizează, astăzi, un eveniment pentru a marca această premieră mondială.

"Premieră mondială în proiectul Sistemul laser de mare putere (HPLS) din cadrul Centrului Extrem Light Infrastructure - Nuclear Physics, în data de 7 martie, a fost atinsă puterea de 10 PetaWatts. Guvernul României a sprijinit realizarea acestui proiect complex, infrastructura pan-Europeană ELI (Extreme Light Infrastructure), una dintre cele mai importante facilităţi de cercetare europene, nu doar pentru că reprezintă o evoluţie ştiinţifică semnificativă pe plan mondial în domeniul laserelor de mare putere, ci şi pentru faptul că se construieşte cu resurse financiare alocate prin Programul Operaţional dedicat Dezvoltării Regionale, la care se adaugă şi fonduri naţionale", a transmis Guvernul, informează News.ro.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că specialiştii au făcut, astfel, un pas uriaş în căutarea unor răspunsuri practice în domenii importante precum înlocuirea tehnologiilor costisitoare în domeniul energiei sau cercetarea unor metode revoluţionare în domeniul medical.

"Avem toate motivele să ne mândrim cu faptul că oamenii de ştiinţă români, alături de specialişti de talie internaţională au reuşit construirea celui mai puternic laser din lume. Beneficiile implementării proiectului Extreme Light Infrastructure sunt multiple. Specialiştii au făcut un pas uriaş în căutarea unor răspunsuri practice în domenii importante precum înlocuirea tehnologiilor costisitoare în domeniul energiei sau cercetarea unor metode revoluţionare în domeniul medical. Felicit echipa de cercetători de la ELI-NP şi îi asigur de întreaga susţinere a Guvernului", a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

Componenta românească a Proiectului ELI este axată pe domeniul fizicii nucleare (ELI-NP) şi se construieşte la Măgurele, în cadrul Institutului pentru Fizică şi Inginerie Nucleară - Horia Hulubei (IFIN-HH).

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Alo BURSA! pluralul pentru cuvantul laser este lasere, nu laseri.

    1. Poate ca asa si-a exprimat mandria Viorica.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb