Lavrov: "Turkish Stream va permite întărirea securităţii energetice a Europei"

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 18 mai 2015

Realizarea proiectului Turkish Stream va permite întărirea securităţii energetice a Europei, a dat asigurări, vineri, ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, la finalul discuţiilor avute, la Belgrad, cu omologul său sârb Ivica Dacic, informează agenţia de presă TASS. "Dacă UE îşi va fundamenta poziţiile pe evaluări responsabile ale situaţiei, pe cointeresarea sa în asigurarea securităţii energetice europene, atunci Bruxellesul ar trebui să susţină aceste negocieri (cu privire la Turkish Stream) şi să contribuie la realizarea acestei idei", a subliniat şeful diplomaţiei ruse.

Lavrov a ţinut să menţioneze, potrivit Agerpres: "Nu impunem nimănui nimic. Facem o propunere, în baza acelor posibilităţi pe care le avem şi în baza acelor acorduri pe care le-am încheiat deja cu Turcia". El susţine că gazoductul a stârnit interes din partea Greciei, Macedoniei, Serbiei, Ungariei şi altor ţări din regiune.

Potrivit lui Serghei Lavrov, la ora actuală cel mai important este să fie analizate aspectele practice din punct de vedere logistic, din punct de vedere al finanţării. "Cu aceasta se ocupă acum reprezentanţii statelor corespunzătoare, cei care sunt responsabili pentru cooperarea energetică şi, mai concret, în domeniul gazului", a mai spus şeful diplomaţiei ruse.

Grupul rus Gazprom a convenit la 7 mai cu Turcia că livrările de gaze naturale prin noua conductă Turkish Stream vor începe în luna decembrie 2016.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb