LAZEA, BNR Datoria privată totală este de circa 70% din PIB

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 8 februarie 2013

"Conform normelor europene, datoria privată totală nu trebuie să depăşească 160% din PIB", a declarat Valentin Lazea.

"Conform normelor europene, datoria privată totală nu trebuie să depăşească 160% din PIB", a declarat Valentin Lazea.

Datoria privată totală a ţării noastre este de circa 70% din PIB, a declarat, ieri, într-o conferinţă, Valentin Lazea, economistul şef al BNR. Domnia sa apreciază că acest nivel este printre cele mai mici din Europa: "Conform normelor europene, datoria privată totală nu trebuie să depăşească 160% din PIB. Ţara noas­ tră are, astfel, un nivel confortabil".

Ţări precum Italia şi Irlanda au datoria privată totală de 300% din PIB, iar state precum Cipru şi Belgia - 200% din PIB.

Economistul şef al BNR a arătat că dacă din punct de vedere macroeconomic România este bine plasată la capitolul datoriei private, o analiză în amănunt arată o situaţie paradoxală. Valentin Lazea a explicat: "Datoria totală a persoanelor fizice este undeva la 20% din PIB. Dar efortul persoanelor fizice în a servi o astfel de datorie este mare. Dacă ne uităm la raportul datorie versus venituri, România este situată în dreptul mediei europene, cu un procent de 70%. Acest paradox dintre tabloul macroeconomic şi cel microeconomic este explicabil prin faptul că persoanele fizice din România sunt mult mai sărace decât cele din alte state europene".

Domnul Lazea susţine că băncile au fost acuzate, în ultima perioadă, că nu mai dau credite companiilor şi persoanelor fizice, însă reducerea creditării a fost cauzată şi de o scădere a cererii în ultima perioadă.

Datoria privată a companiilor din ţara noastră este de circa 50% din PIB. O analiză pe sectoare prezentată ieri de economistul şef al BNR arată că sectoare precum servciile şi comerţul au o expunere în valută (credite versus capital propriu) de 40-50%, ceea ce reprezintă un nivel bun. Însă expunerea sectorului imobiliar este de peste 100%.

Valentin Lazea a mai declarat: "Evoluţia preţurilor imobiliare prezentate de Institutul Naţional de Statistică arată că în trimestrul IV din 2011 faţă de 2009, preţurile au ajuns la un nivel minim, după care s-au stabilizat. Dacă stabilizarea se confirmă în timp şi în perioada următoare, atunci este posibil ca sectoul imobiliar să înceapă să-şi revină".

Ţara noastră îndeplineşte trei din cele cinci criterii din Tratatul de la Maastricht, respectiv cele referitoare la cursul de schimb, deficit şi datoria publică totală. Potrivit domnului Lazea, încă nu îndeplinim criteriul privind rata inflaţiei, pe care îl depăşim cu 0,6 puncte procentuale. Ţara noastră nu îndeplineşte nici criteriul privind dobânda pe termen lung, care depăşeşte cu 3,1 puncte procentuale criteriul din Tratatul de la Maastricht.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. O singura observatie: suntem si cea mai saraca tara din Europa, deci nu am putea avea o datorie de 300% din PIB, pentru ca am fi deja in faliment!

    Dupa 24 dea ani ne-am transformat pur si simplu intr-o colonie de consum la marginea Europei! Nu mai avem o scoala, nu mai avem specialisti, nu mai avem banci proprii, industrie si in curand nu o sa mai avem nici terenuri.

    Este iminenta o criza alimentara de proportii, ar fi cazul sa ne trezim in ceasul al 13-lea. 

    Speram sa nu se"infrupe",guverarea actuala,cum a facut-o guvernarea PDL+UDMR.

    Speram sa nu se"infrupe",guverarea actuala,cum a facut-o guvernarea PDL+UDMR.

    Speram sa nu se"infrupe",guverarea actuala,cum a facut-o guvernarea PDL+UDMR.

    Speram sa nu se"infrupe",guverarea actuala,cum a facut-o guvernarea PDL+UDMR.

    cam aceasta este pulsul Romaniei. Poate intr-o zi o sa putem avea o discutie prin care sa-mi comunicati de ce intrarea in spatiul monedei unice nu este vazut cu ochi buni de guvern si privita cu indulgenta de BNR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb