Leapşa pe cocoţate

Jocul este cît se poate de instructiv, dinamic, antrenant, în măsură să strîrnească, deopotrivă, ambiţia şi interesul participanţilor. Copiii aleargă sau se plimbă liniştiţi în jurul celui care are leapşa pînă în momentul în care el declară competiţia: leapşa! Toţi trebuie să se suie, să se agaţe, ori să se cocoaţe, cît mai repede, pe orice găsesc la îndemînă, astfel încît să nu fie atinşi cu mîna, adică să primească leapşa. E un fel de păcălici, dinamic, în care jucătorii iau locul cărţilor de joc, iar Păcăliciul este cel care are leapşa.

Ceea ce se întîmplă de cîteva zile în politica românească seamănă foarte bine cu acest joc inocent. Doar că, în lumea politicii româneşti, toate sunt confuze şi nici măcar cel mai simplu joc de copii nu poate fi jucat după reguli clare, dinainte stabilite.

Unii spun că leapşa ar fi fost chiar Preşedintele Băsescu. Rămas aşa de cînd i-a dat-o Premierul Tăriceanu, care i-a promis că demisionează, imediat după preluarea mandatului, ca să poată avea loc alegeri anticipate, dar nu a mai demisionat, luînd în braţe "soluţia imorală". Adică, formarea unei majorităţi de guvernare cu oportuniştii partidului conservator care, odată ajunşi în Parlament, pe listele PSD-ului, au trecut cu arme şi bagaje în barca celeilalte tabere care se pregătea să formeze guvernul. Alţii zic că leapşa ar fi luat-o Premierul. De la liderul conservatorilor, domnul Voiculescu. L-a prins într-o perioadă de euro-euforie şi i-a dat-o scurt pînă să se cocoaţe Tăriceanu pe gardul PNL-ului. Clipa de ezitare a survenit datorită faptului că gardul respectiv este zgîlţîit din toate ulucile de "platformişti" şi, pentru un moment, liderul PNL nu a fost sigur dacă mai are de ce să se agaţe, sau nu! Alţii spun că leapşa ar fi luat-o chiar conservatorii domnului Voiculescu, care s-au grăbit să se des-cocoaţe de pe fotoliile ministerial-guvernamentale, sub sugestia subtil strecurată în subconştientul lor că este suficient să facă doar o mişcare din sprîcene şi guvernul Tăriceanu cade grămadă la picioarele Preşedintelui Băsescu, care le va fi veşnic şi adînc recunoscător, avîndu-i în vedere la viitoarele alegeri şi formule de guvernare. Iaca, n-a căzut, ba chiar de a doua zi, Premierul, de comun acord cu cele două partide, plus UDMR-ul, a propus noi miniştri, pe care Preşedintele s-a grăbit să-i accepte şi să-i instaleze în birourile proaspăt eliberate de reprezentanţii Partidului Conservator. Alţii zic că leapşa ar fi luat-o democraţii, care i-au incitat pe conservatori să dezerteze, dar în loc să obţină anticipate, aşa cum sperau, au obţinut un PNL întărit şi la guvernare şi în plan politic. Se ştie, la noi, postura de "victimă" este aducătoare de simpatie şi chiar de voturi. Cu condiţia ca victima să-şi joace rolul convingător şi lumea să aibă nevoie de acea victimă, pentru a-şi ispăşi propriile păcate. Adică să joace convingător şi autentic rolul "ţapului ispăşitor". În loc să declare falimentul, PNL este acum în măsură să dicteze condiţiile anticipatelor, scoţîndu-le practic din calendarul politic, pînă la sfîrşitul mandatului actual. Alţii sunt de părere că leapşa au luat-o PNL-iştii "disidenţi" care sperau că vor dizloca "gruparea petro-peneliştilor" de la guvernare, urmînd să le ia locul sau şi locul şi partidul, cu ocazia restructurării majorităţii parlamentare. În sfîrşit, privită prin prisma relaţiei dintre marile instituţii ale guvernării, unele voci zic că leapşa a luat-o Executivul - Premier plus Preşedinte - de la Parlament care, în urma vînzolelilor din prag de Crăciun şi-a văzut întărite poziţiile de "king maker". De unde pînă acum a fost ameninţat din toate poziţiile şi pe toate tonurile că va fi dizolvat şi-l aşteaptă cotoroanţa anticipatelor, iaca dintr-o dată, Guvernul, ba chiar şi Preşedintele rostogolesc majorităţile parlamentare, doar-doar vor salva "stabilitatea ţării", adică nu vor mai face alegeri înainte de termen.

Pretenţia unora dintre comentatorii evenimentelor politice de la noi că hîrjoneala aceasta se cheamă "criză politică" este vădit o exagerare. Criza presupune, primo, faptul că sistemul a fost cîndva funcţional şi datorită unor circumstanţe a intrat într-o turbulenţă, într-o zonă de disfuncţionalitate cronică, şi secundo, faptul că ieşirea din criză se face printr-o restructurare funcţională sau structurală. La noi, sistemul politic nu a fost nici măcar o zi funcţional, iar ieşirea din situaţie s-a făcut în modul cel mai natural, fără a restructura nimic, nici funcţional, nici structural.

În consecinţă, avem de-a face doar cu un joc. Un joc de copii, cu vîrste cuprinse între 6 şi 12 ani. Singurul lucru care trebuie lămurit, pe căi psiho-medicale, este dacă aceste comportamente ale politicienilor noştri reprezintă un proces de "regresie psihologică", adică au dat în mintea copiilor, cum spune românul, sau unul de "infantilism", adică lipsă de maturizare.